Află care sunt cele două zodii care vor fi înşelate toată viaţa

Sunt zodii care, prin comportamentul lor, invită la infidelităţi. Nu e un păcat capital, poate că nici nu sunt conştiente de această atracţie.
Alina Costache
20 iun. 2017, 15:35
Află care sunt cele două zodii care vor fi înşelate toată viaţa

Rac

Emotiv, sensibil, plin de intenţii bune, acest semn ar sacrifica orice pentru ca partenerului său să îi meargă bine, ceea ce îl transformă însă nu într-un înger pogorât de pământ, admirat şi apreciat, ci într-un candidat la titlul de „cea mai înşelată persoană”.

Problema care taie adânc în integritatea relaţiilor Racului este legată de disponibilitatea sa imensă. Atunci când iubeşte, această femeie are tendinţa de a-şi dărui trupul, sufletul, intelectul.

Fecioară
Perfecţionismul de care dă dovadă această zodie e o armă cu două tăişuri: o va duce departe în viaţă, dar o va face şi să sufere. Fecioarele îşi selectează cu atenţie şi anturajul, şi partenerii, cerând şi oferind loialitate desăvârşită de la aceştia.

Şi, fiind unele dintre cele mai inteligente, mai harnice şi mai atrăgătoare femei, nu le va fi greu să găsească nenumăraţi pretendenţi cu aceste atuuri.

În timp ce orice om se poate considera mândru că i-a fost permis să respire în preajma pretenţioasei Fecioare, încântarea îi este la un moment dat înlocuită de descurajare. Fecioarele posedă unele dintre cele mai înalte trăsături şi nu se sfiesc să le ceară şi de la cei din jur, supunându-i la o presiune extraordinară.

Sursa: divahair.ro

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini greu de privit! Cum a lăsat un cuplu un apartament închiriat în Cluj
Fanatik.ro
Tatăl lui Matei Ilie, dezvăluiri după duelul fiului său cu Salah și mesaj pentru naționala lui Hagi: „Ne vom reveni! Au o mare sete de revanșă”
Capital.ro
Ajutor de încălzire 2026-2027. Pensionarii pot primi bani pentru lemne, gaze și curent. Până când se depune cererea
Playtech.ro
Țara din Europa din care se pleacă din ce în ce mai mult. Şi românii sunt în fruntea europenilor care părăsesc statul
Adevarul
„Mașinile de sex” ale istoriei. Bărbații care au avut sute de copii și au lăsat urme în ADN-ul lumii
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini după moartea lui Ovidiu Marian, un tânăr de doar 20 de ani din Argeș. Și bunicul lui s-a stins la câteva ore distanță
iamsport.ro
Adrian Mutu a numit echipa din Liga 1 care ar fi putut câștiga titlul ”dacă patronul era mai darnic”: ”Vreți să vă spun ceva?”
MediaFlux
Lovitură pentru Călin Georgescu! Procurorii DIICOT au decis astăzi cu soția de față!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte