O oaie a fătat o creatură jumătate om, jumătate monstru. Localnicii susţin că arătarea a fost trimisă de Diavol FOTO

Din motive bizare, oamenii sunt foarte interesaţi de lucrurile ciudate. Chiar dacă ele sunt dezgustătoare, insistăm să le privim, tocmai pentru că sunt neobişnuite.
Filip Stan
23 iun. 2017, 06:56
O oaie a fătat o creatură jumătate om, jumătate monstru. Localnicii susţin că arătarea a fost trimisă de Diavol FOTO

O astfel de anomalie s-a petrecut în Africa de Sud, iar bizareria a devenit virală. Locuitorii din Lady Free, din Provincia de Est, au fost terificaţi când oaia unui sătean a adus pe lume un monstru ce aducea mai degrabă cu un om deformat, decât cu un miel.

Cei care trăiesc în satul unde a fost fătat mielul pretind că monstrul este o combinație de bestialitate și vrăjitorie. Dr. Lubabalo Mrwebi, şeful Serviciului Veterinar din Africa de Sud are o explicaţie mai ştiinţifică. „Putem confirma că nu sunt fotografii trucate. Un miel născut săptămâna aceasta dintr-o oaie, în Lady Free, a suferit deformări severe şi seamănă cu o formă umană. Acesta nu este totuşi un om. Este un miel fătat de o oaie care a fost afectată într-un stadiu incipient al sarcinii cu o febră a Văii Riftului (RVF)„, a spus acesta. „Trebuie subliniat că o oaie are 28 de oerechi de cromozomi, iar un om are 23 de perechi, ceea ce spulberă mitul că ar fi fost vorba de o împreunare între oaie şi om„,a mai subliniat el.

În momentul când mielul a fost conceput, decembrie 2016-ianuarie 2017, în zona Văii Riftului au fost precipitaţii abundente, care au determinat apariţia de ţânţari purtători ai virusului RVF. Bătrânii din zonă sunt însă convinşi că monstrula fost trimis de diavol.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România