Tulcea: Trei persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat şi a luat foc

Trei persoane au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Constanţa, vineri, după ce au fost rănite în urma unui accident petrecut în judeţul Tulcea, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, iar apoi a luat foc, la locul evenimentul deplasându-se şi un elicopter SMURD.
Iulian Tudor
23 iun. 2017, 12:51
Tulcea: Trei persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat şi a luat foc

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină în localitatea Baia, la un accident rutier cu trei victime, maşina în care aceastea se aflau luând foc apoi.

Astfel, conform primelor informaţii, maşina respectivă s-a răsturnat, iar cei trei ocupanţi ai autovehiculului au fost scoşi de către martori, ulterior maşina luând foc.

Pompierii au intervenit şi au stins flăcările, la faţa locului ajungând şi cadre medicale pentru a acorda primul ajutor persoanelor rănite.

Cei doi bărbaţi şi o femeie se aflau în stare gravă, două dintre victime fiind preluate de ambulanţe, iar o a treia de către elicopterul SMURD, acestea fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru îngrijiri medicale.

Autorităţile continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut evenimentul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe fundașul francez cu peste 150 meciuri la Guingamp, în Portugalia și Serbia. Update Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru românii care au carte de identitate. Cine sunt cei care trebuie să schimbe documentul în 15 zile. Amendă de până la 1.000 de lei pentru nerespectare
Playtech.ro
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Un nou avantaj pentru pensionari. Casa de Pensii lansează documentele digitale: e-talonul și decizia de pensionare
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor