Un fost director al unei şcoli din Neamţ, trimis în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene

Doru Lozincă, fost director al Grupului școlar "Ion Ionescu de la Brad" din comuna Horia, județul Neamț, a fost trimis în judecată vineri de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru fraudă cu fonduri europene.
Filip Stan
23 iun. 2017, 14:02
Un fost director al unei şcoli din Neamţ, trimis în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Doru Lozincă, la data faptelor director al Grupului școlar ‘Ion Ionescu de la Brad’, din comuna Horia, județul Neamț, pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene și tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În același dosar a fost deferit justiției și Liviu Iulian Ciubotaru, la data faptelor responsabil proiect, pentru complicitate la infracțiunea de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene și complicitate la tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, la data de 22 octombrie 2010, între Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Grupul școlar Agricol „Ion Ionescu de la Brad”, reprezentat de Doru Lozincă, ar fi fost încheiat contractul de finanțare privind proiectul „Mobilitate — Leonardo da Vinci” cu tema „Dezvoltarea și diversificarea competențelor profesionale a tinerilor, pentru dezvoltarea durabilă a economiei din zona rurală”, cu o valoare totală eligibilă a proiectului de 194.408 euro, din care avansul a fost prevăzut la 80% (155.526,40 euro).

„Proiectul a fost prevăzut să se desfășoare în perioada 27 octombrie 2010 — 18 noiembrie 2011, la final beneficiarul urmând să prezinte un „Raport final” (considerat cererea de plată a soldului) în termen de 60 de zile calendaristice. În acest context, Doru Lozincă, beneficiind și de ajutorul celuilalt inculpat, în loc să folosească avansul de 155.526,40 euro pentru asigurarea cheltuielilor necesare formării/dezvoltării profesionale a unui grup țintă constituit din elevi ai liceului pe care-l conducea (ce ar fi trebuit să fie selectați în baza unor criterii expres prevăzute — specializare, cunoștințe lingvistice), ar fi utilizat banii contrar acestei destinații, în condițiile în care nu a avut loc o selecție propriu-zisă a participanților și nu s-a efectuat pregătirea lingvistică, pedagogică și culturală conform prevederilor contractului de finanțare”, precizează procurorii.

Mai mult, arată sursa citată, o parte din cheltuielile prezentate de beneficiar (cu referire la pregătirea profesională din România și Franța și cheltuielile de masă) nu ar fi reale, sumele avansate în acest scop fiind însușite de managerul de proiect sau de formatorii desemnați pentru pregătirea participanților.

„În aceste condiții, în vederea obținerii restului de bani, în cuantum de 33.104,41 euro, inculpatul Lozincă Doru a întocmit două ‘Rapoarte finale’ (din care unul la solicitarea expresă a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Grupul școlar), care au la bază mai multe înscrisuri ce conțin date false sau inexacte. Această sumă de bani nu a mai fost aprobată de Autoritatea Contractantă, având în vedere cele menționate mai sus”, se menționează în comunicat.

DNA arată că Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 147.402,78 euro la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamț.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Şumudică, anunţul momentului: “Am vorbit personal cu medicul lui Mircea Lucescu!” Dialogul cu Neli Lucescu şi ce i-a transmis doctorul despre starea teribilă în care se află fostul selecţioner
Capital.ro
Marea actriță a murit. Am pierdut o stea. Românii o știau din serialul Tânăr și Neliniștit
Playtech.ro
Motivul pentru care motorina premium este mai ieftină. O nouă scădere a preţurilor se va observa la pompă începând de marţi
Adevarul
Povestea olteanului cu plantații de portocali și măslini în Grecia: „Am plecat la muncă. La început treceam granița ilegal”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Șumudică, pus la zid după ce a făcut scandal la meciul de tenis: ”A venit simpaticul nostru, clovnul de serviciu. Trebuia dat afară”
MediaFlux
Ce pensie vei avea dacă ai lucrat cu salariul minim pe economie. Ministrul Muncii: „Este realitatea”
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj