REZULTATE Evaluarea Naţională 2017: doar două medii de 10, în vreme ce 570 de candidaţi au scos sub media 5 la Galaţi

Pe listele de examen la Capacitate 2017 au fost înscrişi 3.570 de absolvenţi de clasa opta din judeţul Galaţi. Dintre aceştia, 47 nici măcar nu s-au prezentat la examen, 570 au obţinut o medie sub 5,00, iar 43 au obţinut o medie de peste 9,85.
Filip Stan
26 iun. 2017, 11:15
REZULTATE Evaluarea Naţională 2017: doar două medii de 10, în vreme ce 570 de candidaţi au scos sub media 5 la Galaţi

REZULTATE Evaluarea Naţională 2017: Înainte de contestaţii, care se pot depune luni, 26 iunie 2017, între orele 16,00 şi 20,00, doar doi din cei 3.570 de elevi din judeţul Galaţi care au fost înscrişi la Evaluarea Naţională 2017 au reuşit să obţină nota 10,00 atât la Română, cât şi la Matematică.

 Aceştia sunt Ella Ana Maria Chiriac, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi şi Andrei Iacob, de la Şcoala Gimnazială nr 28 „Mihai Eminescu”, tot din municipiul Galaţi. Alţi cinci elevi au reuşit să scoată medii peste 9,95: George Sebastian Găinaru (CNVA), Alexandra Bejan (CNVA), Denisa Maria Andrei (Scoala Generală „Miron Costin” Galaţi). Alexia Ştefania Bojian (CNVA) şi Elias Valeriu Stoica (CNMK). De remarcat că pe poziţia a zecea în topul judeţean al mediulor la Capacitate 2017 se află o elevă de la o şcoală din mediul rural: Maria Mirela Brînză (Şcoala Generală Tuluceşti).

REZULTATE Evaluarea Naţională 2017: În top 20, CNVA are cei mai mulţi reprezentanţi (6), CNMK are 3, iar CNCN şi Şcoala nr 28 câte doi. Nu mai puţin de 784 dintre concurenţi au avut media generală peste 9,00, în vreme ce 570 nu au reuşit să treacă de 5,00. În acelaţi timp, 47 dintre absolvenţii de opt clase din judeţul Galaţi nici măcar nu s-au mai prezentat la Evaluarea Naţională 2017. Şapte dintre absenţi sunt din oraşul Galaţi, cinci de la Tecuci, iar restul din mediul rural.

REZULTATE CAPACITATE 2017 GALAŢI, emoţii mari pentru elevii care au dat examen. Vezi ce note s-au luat la EVALUARE

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Este ultimul la toate antrenamentele! Dacă el mănâncă cinci fripturi și vrea să joace fotbal…” Valeriu Iftime, ultimatum dur pentru Jovan Markovic
Capital.ro
Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce șanse are premierul desemnat de Nicușor Dan: Noi pornim de la 169 de voturi
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte