CALENDAR ORTODOX 2017: De ce este bine să dăm astăzi de pomană

CALENDAR ORTODOX 2017: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase de peste an.
Filip Stan
26 iun. 2017, 20:49
CALENDAR ORTODOX 2017: De ce este bine să dăm astăzi de pomană

Ortodoxe 
Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiță Ioana.

Greco-catolice 
Sf. cuv. Samson, primitorul de străini. Începe Postul Sf. ap. Petru și Pavel

Romano-catolice 
Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv.

Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 27 iunie.

Originar din Roma, Cuviosul Samson a fost rudă cu împăratul Constantin cel Mare (306-337). După trecerea la cele veșnice a părinților săi, și-a împărțit averea celor săraci, și-a eliberat robii și trăia o viață smerită, mulțumindu-se cu o haină și cu o funie pentru ținerea mijlocului.

Sfântul Samson era doctor, și-a ales această îndeletnicire nu pentru câștig, căci familia sa era foarte bogată, ci, pe de o parte, ca să nu trăiască fără să aibă o ocupație, iar pe de alta, ca prin știința sa să poată sluji lui Dumnezeu și săracilor.

El vindeca pe cei care sufereau de boli grave de nevindecat; pentru că pe lângă cunoștințele sale de medicină, i se adăugase dar de la Dumnezeu, cu care dădea aceste tămăduiri. 
A trăit o vreme retras în pustie, după care a mers la Constantinopol, unde a găsit o casă în care îi primea pe cei nevoiași. Le-a oferit acestora hrană, un adăpost și le-a alinat suferințele, atât prin pricepere medicală, cât mai ales cu rugăciunea.

Tocmai de aceea azi e bine să dai de pomană celor mai nevoiaşi decât tine, pentru a onora tradiţia şi pentru a te mântui, asemenea Cuviosului Samson.

Cuviosul Samson l-a vindecat și pe împăratul Iustinian (527-565) de o boală grea, cerând, drept plată, zidirea altor locuințe pentru străini în preajma casei sale.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum a ajuns Nadia Comăneci să fie închisă în pivniță cu Nicu Ceaușescu. Povestea scoasă la iveală abia acum
Capital.ro
Documentul APIA care le aduce fermierilor bani în avans. Cine îl poate cere în 2026
Playtech.ro
Se fac angajări la Castelul Bran după preluarea de către grupul care gestionează moștenirea lui Elvis Presley. Americanii pregătesc o nouă strategie de dezvoltare
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este bărbatul suspectat că i-ar fi luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Poliția a mobilizat toate forțele de ordine pentru găsirea lui
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Curent electric gratuit pentru români. În ce intervale se oferă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi