Aproximativ 25.000 de militari din 22 de ţări vor participa, în iulie, cu peste 2.000 de mijloace tehnice, la exerciţiul Saber Guardian

Aproximativ 25.000 de militari din 22 de ţări vor participa, în luna iulie, cu peste 2.000 de mijloace tehnice, la exerciţiul Saber Guardian, care se va desfăşura şi pe teritoriul României.
Iulian Tudor
28 iun. 2017, 11:56
Aproximativ 25.000 de militari din 22 de ţări vor participa, în iulie, cu peste 2.000 de mijloace tehnice, la exerciţiul Saber Guardian

Secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Mircea Duşa, a coordonat reuniunea Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului de acces privind activitatea forţelor Statelor Unite ale Americii aflate pe teritoriul României, la care au participat secretari de stat din ministere şi experţi ai instituţiilor publice direct implicate în implementarea Acordului de acces.

Citeşte şi Europa de Est a făcut primul exerciţiu al NATO în Europa de Est, după alegerea lui Donald Trump

„Discuţiile s-au axat pe exerciţiile comune de instruire bilaterală şi multinaţională planificate pentru anul acesta de forţele armate române şi americane pe teritoriul ţării noastre. Accentul a fost pus pe Saber Guardian 17 (SG 17), care va începe luna viitoare şi care se va desfăşura şi pe teritoriul României. La exerciţiu vor participa aproximativ 25.000 de militari, cu peste 2.000 de mijloace tehnice, din 22 de ţări aliate şi partenere, iar pentru buna sa desfăşurare este nevoie de cooperare şi coordonare între Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, cel al Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi prefecturile, consiliile judeţene şi primăriile din zonele în care vor avea loc acţiuni şi evenimente de sprijin ale SG 17”, se arată într-un comunicat al MApN.

Reuniunea comitetului a fost urmată de cea a comisiei interministeriale pentru legătura cu forţele armate străine. Discuţiile au vizat, printre altele, măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Acordului suplimentar la protocolul de la Paris, cel care stabileşte cadrul juridic şi facilitează funcţionarea Comandamentelor Aliate pe teritoriul României.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT