Guvernul Theresei May a trecut cu succes un test important ce prevedea măsuri de austeritate

Guvernul condus de Theresa May, slăbit după alegerile legislative de la 8 iunie, a trecut cu succes, miercuri seară, primul său test în Parlamentul britanic obținând respingerea unui amendament al opoziției asupra măsurilor de austeritate.
Iulian Tudor
29 iun. 2017, 05:38
Guvernul Theresei May a trecut cu succes un test important ce prevedea măsuri de austeritate

În total, 323 de deputații au votat împotriva acestui amendament, iar 309 l-au susținut, ceea ce aproape corespunde noului raport de forțe din Camera Comunelor unde conservatorii (317 mandate) au o scurtă majoritate cu sprijinul a zece reprezentanți ai partidului unionist nord-irlandez DUP. Acest prim rezultat este mai degrabă încurajator pentru premierul Theresa May, în ajunul unui vot de încredere în parlament.

Conservatorii au reușit să încheie în ultima clipă, luni, un acord cu DUP care, în schimb, a obținut de la guvern promisiunea unei finanțări suplimentare de un miliard de lire (1,1 miliarde de euro) în favoarea Irlandei de Nord.

Amendamentul prezentat de Partidul Laburist cerea revenirea asupra tăierilor din bugetul poliției și pompierilor și revalorizarea salariilor din sectorul bugetar care progresează mai puțin decât inflația de mai mulți ani.

Labour, care a obținut un rezultat neașteptat la legislative cu un program ancorat la stânga, spera să obțină profit de pe urma îngrijorărilor din rândul conservatorilor, preocupați de lipsa de popularitate a politicii de austeritate pe care o aplică din 2010.

Citeşte şi UE primeşte cu răceală planul guvernului britanic pentru cetăţenii europeni

Potrivit unui studiu publicat miercuri de Centrul național de cercetări sociale, 48% din populație este favorabilă unei majorări a impozitelor pentru a crește investițiile publice, cea mai ridicată valoare din ultimul deceniu. Ministrul de Finanțe, Philip Hammond, a recunoscut după scrutinul de la 8 iunie că electoratul „s-a săturat să strângă centura”.

Miercuri, o sursă din Downing Street a vorbit despre o posibilă relaxare, indicând că s-ar putea revizui în creștere salariile din sectorul bugetar. Mai târziu, o purtătoare de cuvânt a guvernului a nuanțat, totuși, aceste afirmații declarând că politica executivului nu s-a modificat. Nicio decizie nu este așteptată înainte de votarea bugetului, prevăzută în toamnă.

„Nu puteți avea securitate fără costuri. Este evident că tăierile bugetare care ne-au afectat serviciile de urgență timp de șapte ani ne-au redus securitatea”, a declarat liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn. El a apreciat că tăierile bugetare au jucat un rol în incendiul de la Grenfell Tower — declanșat la 14 iunie la Londra—, soldat cu cel puțin 80 de morți.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România