Criteriile pe care solicitanţii din ţări musulmane trebuie să le îndeplinească pentru acordarea de vize SUA

Solicitanții de vize din șase țări cu populație majoritar musulmană trebuie să aibă o relație de familie apropiată cu o persoană din SUA sau legături oficiale cu o entitate din SUA pentru a fi admiși pe teritoriul Statelor Unite, potrivit criteriilor stabilite de Departamentul de Stat american, relatează joi Reuters.
Iulian Tudor
29 iun. 2017, 06:58
Criteriile pe care solicitanţii din ţări musulmane trebuie să le îndeplinească pentru acordarea de vize SUA

În ceea ce se privește termenul de relație de familie apropiată acesta se referă la un părinte, un soț, un copil, un fiu sau fiică adulți, un ginere, o noră, dar și frați și surori vitregi și alte rude prin alianță, conform documentului distribuit către toate misiunile diplomatice americane și consultat de Reuters.

Documentul, inițial menționat de Associated Press, arată că relațiile de familie apropiate nu se referă și la „bunici, mătuși, unchi, nepoți, nepoate, veri, cumnați, cumnate și logodnici”.

De asemenea se precizează că orice relație cu o entitate din SUA „trebuie să fie oficială, documentată și formată în mod obișnuit, mai degrabă decât cu scopul evitării EO”, cu referire la ordinul executiv al președintelui Donald Trump din 6 martie care a blocat temporar intrarea în SUA a cetățenilor din șase state musulmane, potrivit Agerpres.

Documentul oferă îndrumări către reprezentanțele diplomatice americane despre cum ar trebui interpretată decizia de luni a Curții Supreme a SUA de punere parțială în aplicare a extrem de controversatului decret antiimigrație al președintelui Donald Trump, în așteptarea examinării lui la toamnă.

Citeşte şi Statele Unite adoptă reguli mai stricte privind acordarea vizelor

Hotărârea a fost anunțată în ultima zi a sesiunii anuale a Curții Supreme, instituție care în SUA are ultimul cuvânt în legătură cu toate subiectele care necesită o interpretare a Constituției.

Această decizie de luni a Înaltei Curți este o victorie relativă, însă cu toate acestea notabilă, pentru Donald Trump, al cărui ordin executiv a fost suspendat de mai mulți judecători, în primă instanță și în apel.

Nu doar că magistrații Curții Supreme acceptă ca decretul să fie pus în aplicare parțial, dar îi oferă președintelui american o șansă de a obține o victorie judiciară finală care ar anula toate înfrângerile suferite în justiție până acum în acest dosar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT