Carmen Dan: MAI are deficit de personal de 20.000 de angajaţi, aproape jumătate la Poliţie. Avem o strategie pe 4-5 ani

Ministrul desemnat de Interne, Carmen Dan, a afirmat, joi, la audierile din Parlament, că ministerul are un deficit de personal de circa 20.000 de angajaţi, dintre care aproape jumătate doar în rândul Poliţiei, însă există o strategie pe următorii 4-5 ani astfel încât problema să fie rezolvată permanent.
Filip Stan
29 iun. 2017, 09:14
Carmen Dan: MAI are deficit de personal de 20.000 de angajaţi, aproape jumătate la Poliţie. Avem o strategie pe 4-5 ani

„Se cunoaşte că în acest moment suntem pe un deficit de personal de aproximativ 20.000 şi că numai în ceea ce priveşte Poliţia avem un deficit de 9.668”, a spus ministrul.

Ea a afirmat că sunt luate în acest moment mai multe măsuri, urmând ca în viitorul apropiat un număr de circa 1.600 de angajaţi să fie trecuţi din corpul subofiţerilor în cel al ofiţerilor, iar la finalul anului, în funcţie de resursele bugetare, să fie angajat şi personal din surse externe. Mai mult, în MAI urmează să intre aproximativ 1.700 de persoane prin promoţiile instituţiilor de învăţământ.

„Toate aceste lucruri nu sunt suficiente. (…) Avem în vedere o strategie prin care să acoperim acest deficit de aproximativ 20.000 de persoane în următorii 4-5 ani definitiv”, a spus Carmen Dan.

A fost o greşeală de comunicare în evaluarea PSD

Minsitrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a fost avizată favorabil pentru a prelua din nou portofoliul Internelor, ea explicând jurnaliştilo că în evaluarea PSD, care a arătat că nu a avut realizări la minister, a apărut o „greşeală de comunicare” şi nu este reflectată realitatea.

„Măsurile pe care dvs. le consideraţi neîndeplinite (…) sunt măsuri care se află în diferite stadii de implementare, unele sunt chiar în procedură de avizare. O singură măsură a fost trecută ca neîndeplinită”, a spus Carmen Dan, întrebată despre evaluarea PSD.

Întrebată cum îşi explică însă acea evaluare, şi dacă poate fi vorba de o greşeală de comunicare, ea a confirmat.

„Eu cred că este o greşeală de comunicare. Nu vorbim neapărat de domnul Vâlcov, vorbim de o echipă care a făcut această evaluare asumată de la bun început pentru şase luni de zile, care a trecut în revistă obiectivele programului de guvernare şi a dispus, inserat, acele rezultate”, a explicat ministrul.

Carmen Dan a fost audiată aproximativ 50 de minute, la final fiind avizată cu 23 de voturi „pentru” şi 10 „împotrivă”.

În evaluarea PSD din cazul lui Carmen Dan nu există măsuri îndeplinite integral, dar sunt 7 măsuri parţial îndeplinite: informatizarea generalizată în toate direcţiile care lucrează intens cu cetăţeanul, perfecţionarea dispozitivelor jandarmeriei, asigurarea resurselor pentru implementarea managementului integrat al frontierei, achiziţionarea de mijloace speciale de intervenţie la incendii, deszăpeziri, inundaţii, întărirea controlului permanent al legalităţii prezenţei în România a cetăţenilor străini, optimizarea nomenclatorului produselor rezervă de stat, nivelurilor maxime, stocurilor intangibile, DIPI va gestiona situaţia operativă din responsabilitatea sa pentru protejarea personalului din domeniul afacerilor interne.

Un singur obiectiv nu a fost îndeplinit, cel referitor la arhivele naţionale: analiza stării de fapt şi asigurarea dotărilor pentru o bună conservare a dosarelor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România