Forţele irakiene au preluat controlul asupra unei moschei din Mosul

Forțele irakiene au anunțat joi că au preluat controlul asupra moscheii Al-Nuri, unde Abu Bakr al-Baghdadi și-a ținut în iulie 2014 prima predică în calitate de șef al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), ultima sa apariție publică știută până în prezent.
Filip Stan
29 iun. 2017, 11:27
Forţele irakiene au preluat controlul asupra unei moschei din Mosul

Anunțul a fost făcut de armata irakiană, potrivit căreia forțele speciale au recucerit moscheea din mâinile jihadiștilor.  ‘Statul lor fictiv a căzut’, a declarat — potrivit Reuters — un purtător de cuvânt al armatei irakiene, citat de postul public de televiziune irakian.

Cu toate acestea, un comandant al forțelor speciale, generalul Abdelwahab al-Saadi, a declarat pentru AFP că situl nu a fost încă recucerit, dar că forțele irakiene sunt pe cale să o facă, aflându-se la numai 20 de metri de acele locuri. „Serviciul de contraterorism (CTS) controlează moscheea Al-Nuri și Al-Hadba ((minaretul înclinat — n.r.)”, a anunțat Comandamentul pentru operațiuni comune într-un comunicat.

Moscheea și minaretul înclinat, cunoscut sub numele de „Hadba” (Cocoșatul), distruse săptămâna trecută de jihadiști, erau monumentele emblematice ale orașului Mosul. Ele au dobândit o importanță specială mai ales în timpul dominației SI, care a cucerit Mosul în 2014, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Bătălia pentru Mosul: Statul Islamic a aruncat în aer Marea Moscheie al-Nuri din Mosul

În această moschee, Al-Baghdadi și-a făcut apariția la puțin timp după ce jihadiștii au cucerit acest al doilea oraș ca mărime din Irak, îndemnându-i într-o predică pe musulmani să-i dea ascultare.

Minaretul, a cărui construcție a fost finalizată în 1172, era o emblemă a orașului și a fost imprimată pe biletele de 10.000 de dinari irakieni. Jihadiștii au arborat drapelul lor negru în vârful lui, la o înălțime de 45 de metri.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?