CALENDAR ORTODOX 2017: Sărbătoare mare sâmbătă, ce trebuie să facă toţi creştinii pentru a fi feriţi de boli şi de foc

CALENDAR ORTODOX 2017: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase. Sfinții Cosma și Damian sunt luminători ai vieţii celor aflaţi în suferinţă, oameni şi animale deopotrivă, fără a primi nimic în schimbul vindecării. Lumea mai ţine, pe 1 iulie, sărbătoarea numită Ana Foca, o combinare a numelor celor două sfinte creştine, Ana şi Foca, pentru a fi feriţi de foc şi de arşiţa soarelui. 
Filip Stan
30 iun. 2017, 12:20
CALENDAR ORTODOX 2017: Sărbătoare mare sâmbătă, ce trebuie să facă toţi creştinii pentru a fi feriţi de boli şi de foc

Ortodoxe 
Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți; Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma

Greco-catolice 
Sf. m. Cosma și Damian, doctori fără plată

Romano-catolice 
Sf. Aron, fratele lui Moise

Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, pomenit în calendarul creștin ortodox la 1 iulie, s-a născut într-o familie de creștini, primind o educație aleasă.

Între anii 1359-1365, Bogdan I, domnul Moldovei, a zidit din temelie în Rădăuți o biserică nouă, din piatră, întemeind și o mănăstire în jurul ei. Aici a intrat ca monah Leontie. Dorind însă să dobândească o mai înaltă trăire spirituală, s-a retras la sihaștrii din codrii Rădăuților, pe Valea Putnei.

Cu timpul, datorită posturilor, rugăciunii și vieții curate la care ajunsese, a fost numit egumen și părinte duhovnicesc de către ucenicii săi, înălțând și o mică biserică de lemn într-o poiană. Așa a luat ființă prima sihăstrie cunoscută din nordul Moldovei și de pe Valea Putnei.

După întemeierea episcopiei Rădăuților de către Alexandru cel Bun, domnitorul l-a ales ca episcop al Rădăuților, fără voia lui. A păstorit astfel câțiva ani, fiind un ierarh al dragostei, al rugăciunii și al faptelor bune.

Ajuns însă la bătrânețe și dorindu-și liniștea pe care o avea la schit, Sfântul Leontie s-a retras la sihăstria sa de pe Valea Putnei. După câțiva ani, a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat de ucenicii săi în biserica de lemn a schitului Laura, întemeiat de el.

Pentru viața sa curată și faptele sale, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Sfântul Ierarh Leontie în rândul sfinților, fiind prăznuit în fiecare an la 1 iulie.

CALENDAR ORTODOX 2017: Sfinții Cosma și Damian sunt luminători ai vieţii celor aflaţi în suferinţă, oameni şi animale deopotrivă, fără a primi nimic în schimbul vindecării. Pentru faptele lor au fost trecuţi în rândul sfinţilor doctori, ca vindecători. Au leac la bolile de ochi, de lingoare, răul copiilor, sperietură, boli rele la vremurile acelea.

În plus, pe lângă leacuri, propovăduiau credinţa şi evlavia, sfinţenia şi milostenia drept leacuri tămăduitoare. Se spune că, gemeni fiind, ar fi avut puteri miraculoase. Virtuţile lor îi ajutau să stăpânească mulţimile, să atragă sprijinul divin. Treptat, numele lor au pătruns în ritualurile populare de însănătoşire, în descântece şi formule magice, devenind unul singur, pomenit la vreme de restrişte, Cosmandinul. S-au sfârşit ucişi de fostul lor dascăl păgân, care, mânat de invidie pentru respectul lumii faţă de cei doi fraţi, i-a ademenit pe un munte, minţindu-i că vor culege ierburi de leac.

Lumea mai ţine, pe 1 iulie, sărbătoarea numită Ana Foca, o combinare a numelor celor două sfinte creştine, Ana şi Foca, pentru a fi feriţi de foc şi de arşiţa soarelui. Pe de o parte se roagă pentru sănătate, pe de alta, pentru a se putea bucura de recolte bogate, neatinse de raze ucigaşe şi de gospodării frumoase, apărate de furia focului. Din bătrâni, se povesteşte că, la fel cât e de cald în această zi, aşa va fi şi în februarie.

Cu cât e mai cald, cu atât va fi anul mai mănos. Dacă acum plouă, acum e cald şi senin, mana va ataca roadele câmpului. Cu cât muşuroaiele furnicilor sunt mai înalte acum, cu atât va fi iarna mai grea. Iar dacă un păianjen îşi rupe pânza, timpul ploios va predomina, în vreme ce un cerc luminos în jurul lunii la răsărit anunţă vreme senină statornică. Acum e momentul potrivit pentru al doilea semănat al spanacului şi verzei, pentru săpatul porumbului, plivitul viilor şi începutul secerişului.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
El este atacantul transferat de Dinamo! A sosit în cantonamentul din Polonia
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Compania explică de ce elimină rutele
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Pensii iulie 2026. Când intră banii. Se aplică o mare schimbare pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?