Pensionarii cu venituri până la de 900 de lei beneficiază de marţi de medicamente compensate 90 la sută

Pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 900 de lei beneficiază de marţi de medicamente compensate 90 la sută, anunţă Ministerul Sănătăţii, precizând că astfel intră în vigoare modificările aprobate vineri în prima şedinţă a Guvernului Tudose. Până acum, beneficiau de această compensare pensionarii cu venituri de până la 700 de lei.
Iulian Tudor
04 iul. 2017, 12:09
Pensionarii cu venituri până la de 900 de lei beneficiază de marţi de medicamente compensate 90 la sută

Finanţarea programului de compensare cu 90% a medicamentelor din sublista B este asigurată într-o pondere de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi în proporţie de 40% din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, prin acestă măsură fiind soluţionată, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Conform modificărilor aprobate prin Hotărârea de Guvern de vineri, în prima şedinţă a Cabinetului Mihai Tudose, pragul de pensie până la care se poate beneficia de acest program de compensare a fost majorat de la 700 la 900 lei pe lună. Totodată, de acest program de compensare vor beneficia şi pensionarii care încasează venituri din alte surse, în afara pensiei şi a indemnizaţiei sociale. În viitor, beneficiarii programului nu vor mai depune la medicul de familie declaraţia pe proprie răspundere referitoare la veniturile obţinute, ci vor prezenta doar talonul de pensie şi actul de identitate, a precizat sursa citată.

Pentru aplicarea Hotărârii de Guvern, a fost necesară elaborarea de norme de aplicare, printr-un Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS, precum şi modificarea altor două acte normative subsecvente, referitoare la prescripţia electronică şi la normele de aplicare a Contractului-cadru, precizează, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Prin noul program se soluţionează şi problema pensionarilor care obţin venituri suplimentare în afara pensiei. Se debirocratizează astfel şi activitatea medicilor de familie, care nu vor mai trebui să solicite declaraţii pensionarilor„, a declarat Florian Dorel Bodog, ministrul Sănătăţii, citat în comunicat.

Citeşte şi Ministrul Sănătăţii anunţă rezolvarea crizei vaccinurilor: 245.000 doze vaccin hexavalent au ajuns în ţară

DailyBusiness
Ce avere lasă în urmă Ion Iliescu și cine va moșteni avuția fostului președinte
Spynews
Mara Bănică, vacanță fabuloasă în Maldive! Cazarea pe care a ales-o este un colț de rai și arată spectaculos | FOTO
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Culisele întâlnirii Ion Iliescu – Vladimir Putin. Cu ce cadou l-a impresionat românul pe liderul rus
Capital.ro
România a pierdut un mare actor. Era un munte de talent. A făcut istorie pe micul ecran și pe scenă
Playtech.ro
Nicușor Dan, mesaj ciudat despre moartea lui Ion Iliescu! Toţi se aşteptau la altceva, dar preşedintele nu s-a putut abţine
Adevarul
Relația tensionată dintre Ion Iliescu și Regele Mihai. Momentul în care regele a refuzat să-l salute pe fostul președinte
wowbiz.ro
Avem ULTIMA fotografie cu Ion Iliescu înainte de a muri: Era slab și îmbătrânit Cum arăta fostul președinte
Evz.ro
Rețetă clasică de clătite cu dulceață și frișcă. Desertul cu care nu dai greș niciodată
Prosport.ro
„Milionari și bogătași îi scriu și îi oferă excursii în Europa”. Femeia care a declanșat isteria între bărbații cu bani după ce s-a despărțit de logodnic
kanald.ro
Ce avere a lăsat în urmă Ion Iliescu. Fostul președinte avea o pensie de 4.200 de euro lunar
Cancan.ro
Ce pensie de urmaș poate primi Nina, după moartea lui Ion Iliescu. Fostul șef de stat lua o suma generoasă
Capital.ro
Lege nouă pentru șoferii cu permis auto categoria B. Regulă peste tot în UE. Ce vei putea conduce
StirileBZI
Vizita la medic devine un lux pentru neasigurați, începând cu luna august! Este incredibil cât costă o zi de spitalizare
stirilekanald.ro
Ion Iliescu nu a avut copii, însă are un moștenitor. Cine este ”fiul secret” al fostului președinte și al soției sale, Nina
Ion Iliescu a murit. Fostul președinte al României s-a stins din viață la 95 de ani