Legea salarizării: Ce lefuri vor obţine funcţionarii din administraţia locală în următorii cinci ani

Noua lege a salarizării bugetare a intrat în vigoare la 1 iulie și stabilește, printre altele, ce salarii vor primi funcționarii publici din administrația locală. Primele creșteri importante vor fi înregistrate la începutul anului viitor, când salariile vor crește cu 25%. În cazul acestor bugetari, salariile maxime urcă puțin peste 8.000 de lei, dacă vorbim de funcții de conducere, în timp ce funcțiile de execuție ajung la 5.000 de lei (ca valori brute).
Filip Stan
05 iul. 2017, 15:37
Legea salarizării: Ce lefuri vor obţine funcţionarii din administraţia locală în următorii cinci ani

Legea salarizării unitare a intrat în vigoare săptamana trecută, însă intrarea sa în vigoare nu a venit la pachet și cu măriri salariale pentru administrația locală. Potrivit prevederilor din Legea nr. 153/2017, măriri importante se înregistrează în ianuarie 2018, când salariile cresc cu 25% pentru aproape toți bugetarii.

Până la 31 decembrie, salariile se mențin la același nivel ca în iunie 2017, iar cei care beneficiau deja de drepturi de hrană și tichete de masă le vor primi în continuare. Abia din ianuarie 2018, salariile din administrația publică ar primi o mărire de 25% față de nivelul din decembrie anul acesta. Totuși, legea prevede o excepție pentru funcționarii din aparatul propriu al consiliilor județene, locale, primăriilor și din serviciile publice din subordinea lor:

„Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor”, scrie în lege în ceea ce privește această categorie de funcționari publici. Aici, salariile sunt stabilite de ordonatorul de credite, fără să se treacă peste nivelul indemnizației lunare a viceprimarului sau a vicepreședintelui consiliului județean, scrie avocatnet.

Din ianuarie 2018 și până în 2022, salariile ar urma să crească anual, până când se ating țintele adoptate (întregul capitol privitor la salarizarea funcționarilor publici de la nivel central și local este anexat acestui articol). Nu se fac însă promisiuni exacte și nu se dau procente decât pentru luna ianuarie (și martie, pentru medici și dascăli), urmând ca măririle următoare să se facă prin legi bugetare anuale.

Funcționarii publici din unitățile teritoriale vor avea parte de măriri graduale, în fiecare an, până când vor atinge țintele propuse în Legea nr. 153/2017.

În ordinea prevăzută de actul normativ, ne uităm mai întâi la salariile pentru funcțiile de conducere din unitățile teritoriale. Spre exemplu, un director general (studii superioare) va avea 7.282 lei pentru gradul I și 8.072 lei pentru gradul II. Foarte aproape de aceste ținte se află și inspectorii de stat – un inspector general de stat va avea în 2022 un salariu de 7.546 lei pentru gradul II. Un arhitect șef la nivel de oraș va avea 6.229 lei pentru gradul I, iar un șef de oficiu va avea cel mult 6.580 lei.

În cazul funcțiilor generale de execuție, lucrurile stau în felul următor: un auditor asistent va obține 4.345 lei și va ajunge până la 5.008 lei, dacă e în grad superior. Un consilier debutant va primi 3.950 lei, în timp ce unul superior va primi 4.905 lei. Aceleași ținte salariale sunt prevăzute și pentru consilierii juridici, fără a se face o diferență între aceștia și consilierii obișnuiți. Cât despre referenții de specialitate, aceștia vor primi 4.216 lei pentru gradul superior, spre exemplu.

Cât despre funcțiile specifice de execuție, iată câteva exemple: un inspector de muncă principal va avea 4.561 lei în 2022, iar un comisar în grad de asistent va obține 4.216 lei, dacă are studii superioare, în timp ce unul cu studii medii va avea 3.750 lei ca asistent.

Cum stă situația salarială într-un birou de cadastru și publicitate imobiliară: pentru un șef de birou, legea prevede un salariu de 8.247 lei (gradul I) și 9.125 lei (gradul II). Un consilier debutant dintr-un astfel de birou local ar avea 3.950 lei în 2022, iar un registrator de carte funciară de la 4.647 lei la 6.580 lei, în funcție de grad. Tot aici, un consilier de cadastru debutant va avea 3.950 lei, iar nu departe se va afla și un arhivar debutant – 3.610 lei (valori brute).

La capitolul sporuri, funcționarii publici din administrația locală beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază, dacă lucrează în condiții periculoase sau vătămătoare.

De asemenea, să nu uităm că noua lege prevede și cum vor putea fi recompensați funcționarii cu rezultate deosebite. Ei vor putea primi premii de excelență în bani, însă de cel mult 2.900 de lei într-un an (adică de două ori valoarea unui salariu minim brut, a cărui valoare e 1.450 de lei).

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Detaliul spectaculos de pe biletele și abonamentele fanilor Universității Craiova! Ce ascunde fiecare sector de pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu Dacia. Decizia care poate schimba viitorul uzinei de la Mioveni
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului