Peste 70 de amenzi, aplicate de pompieri la diverse unităţi, înainte şi în timpul Festivalului Neversea

Pompierii au efectuat verificări la mai multe unităţi din Constanţa înainte şi în timpul desfăşurării Festivalului Neversea, descoperind peste trei sute de nereguli pentru care au fost acordate amenzi în valoare de aproape 73.000 de lei. Cadrele medicale aflate pe plaja Modern pe durata festivalului au acordat primul ajutor pentru 567 de persoane, 12 dintre acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Filip Stan
10 iul. 2017, 10:44
Peste 70 de amenzi, aplicate de pompieri la diverse unităţi, înainte şi în timpul Festivalului Neversea

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), înainte şi în timpul Festivalului Neversea, organizat la malul marii, pompierii au fost la datorie pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă şi asigurarea intervenţiilor.

Astfel, în perioada 3-9 iulie, peste 70 inspectori de prevenire au derulat 47 de verificări la unităţi de cazare turistică, cluburi, baruri, discoteci şi amenajări temporare.

„În urma acţiunilor din teren, colegii noştri au identificat peste trei sute de nereguli şi au aplicat 73 amenzi, în cuantum de 72.850 lei. Deşi personalul specializat a identificat 12 operatori economici care funcţionau fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nu au fost înregistrate situaţii care să impună aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionarii obiectivelor verificate”, se arată în comunicat.

În fiecare zi a Festivalului Neversea, peste 110 pompieri, paramedici şi voluntari au asigurat măsuri suplimentare, în zona desfăşurării concertelor de pe plaja Modern din Constanţa.

Salvatorii aflaţi pe plajă au acordat prim ajutor calificat pentru 567 persoane, care au semnalat probleme medicale, iar pentru 12 dintre acestea a fost asigurat transportul la unităţile spitaliceşti din municipiu.

„Atât pe timpul zilei, cât şi noaptea, echipe de salvatori formate din militari şi voluntari au patrulat pe plajă şi în zonele unde s-au derulat concerte, pentru a ajuta persoanele cu diferite afecţiuni medicale”, a mai precizat sursa citată.

La locul evenimentului au fost montate două spitale mobile, unde erau transportate, inclusiv cu şenilata, persoanele care acuzau diferite afecţiuni.

Festivalul Neversea a debutat pe data de 7 iulie şi s-a încheiat luni dimineaţă.

Citeşte şi Scandal între turişti şi jandarmi la Neversea VIDEO

 

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Scene revoltătoare în fotbalul românesc. Team-managerul a sărit să bată un fotbalist de la propria echipă. Prima reacție a jucătorului
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Ce poți mânca cu 100 de lei pe litoralul românesc. Prețurile afișate într-un restaurant din Eforie Nord au stârnit reacții
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
”De aici a pornit ura lui Pițurcă față de Hagi!”. De ce nu îl suportă fostul atacant pe ”Rege”
MediaFlux
Schimbări majore la bancomatele din România! Obligație pentru toate băncile de a permite aceste retrageri
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?