TITULARIZARE 2017: Tot ce trebuie să ştie profesorii despre proba scrisă de miercuri

TITULARIZARE 2017: Un număr de 2.578 de candidați vor participa, miercuri, în Capitală, la proba scrisă a concursului de titularizare, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Maria Ștefania Manea.
Alina Costache
11 iul. 2017, 08:11
TITULARIZARE 2017: Tot ce trebuie să ştie profesorii despre proba scrisă de miercuri

TITULARIZARE 2017: Afișarea rezultatelor se va face pe 18 iulie, iar contestațiile vor putea fi depuse în zilele de 18 și 19 iulie.

Rezultatele finale, după contestații, vor fi publicate pe 25 iulie.

Potrivit metodologiei, lucrarea scrisă se desfășoară începând cu ora 10,00. Candidații vor fi prezenți în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8,00 și cel mai târziu la ora 9,00. Candidații care nu sunt prezenți în sală înainte de a fi deschis plicul cu subiecte nu mai pot susține proba scrisă. După primirea subiectelor de concurs de către candidați, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depășit cu 1-2 ore numai de către candidații cu deficiențe grave. Pentru redactarea lucrărilor se folosește cerneală sau pix cu pastă de culoare albastră; desenele/graficele se pot executa și cu creionul negru. Candidații pot avea dicționare pentru disciplinele latină sau greacă veche și planurile de conturi pentru disciplina ‘economic, administrativ, poștă’.

Candidații care în timpul desfășurării probei scrise sunt surprinși copiind, având asupra lor telefoane mobile sau alte mijloace de calcul sau de comunicare la distanță ori transmițând soluții cu privire la subiecte vor fi eliminați din concurs.

Candidaţii care nu obţin la inspecţia specială la clasă sau la proba practică minimum nota 5 (cinci) nu pot participa la proba scrisă.

Inspecţiile speciale la clasă se susţin în limba în care candidaţii şi-au efectuat studiile, dar se pot susţine şi în limba în care urmează să se facă predarea după promovarea probei orale eliminatorii de cunoaştere a limbii respective.

Inspecţiile speciale la clasă şi probele practice/orale eliminatorii în profilul postului promovate de candidaţi în cadrul concursului naţional rămân valabile în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi pentru concursurile care se desfăşoară pe parcursul anului şcolar 2017-2018.

Inspecţia specială la clasă în profilul postului se desfăşoară pe durata unei ore de curs şi se evaluează prin note de la 1 la 10.

Probele practice de profil, pentru posturile care sunt condiţionate pentru ocupare de proba practică, se desfăşoară conform Anexelor nr. 5-12 la Metodologie şi se evaluează prin note de la 1 la 10. Rezultatele la această probă se aduc la cunoştinţă candidaţilor în ziua susţinerii probei şi nu se admit contestaţii.

Candidaţii care s-au înscris în două sau mai multe judeţe trebuie să susţină inspecţiile speciale la clasă şi probele practice/orale în fiecare judeţ în care s-au înscris.

Candidaţii care solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/ catedre vacante/ rezervate în unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv, clase cu profil sportiv sau artistic (corepetiţie, muzică, arta actorului, coregrafie, arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură şi design), clase/grupe de hipoacuzici şi surzi, clase/grupe cu deficienţi de vedere, precum şi ocuparea de catedre vacante/rezervate de informatică, de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, de instruire practică sau de activităţi de pre-profesionalizare, posturi didactice/catedre vacante/rezervate din cluburi şcolare sportive sau din palatele şi cluburile copiilor, susţin o probă practică în profilul postului didactic/catedrei solicitat(e).

Media obţinută la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017, se poate folosi numai în judeţul/municipiul Bucureşti în care candidatul susţine examenul naţional de definitivare în învăţământ, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate care necesită inspecţie specială la clasă.

În funcţie de proba scrisă a concursului, dacă aceasta permite atât ocuparea unor posturi didactice care necesită inspecție specială la clasă cât şi ocuparea unor posturi care necesită probă practică, un candidat poate solicita programarea pentru susţinerea inspecţiei speciale la clasă cât şi pentru susţinerea probei practice.

Planificarea susţinerii probelor practice pentru posturile care necesită astfel de probe, se publică în data de 29 mai 2017.

Proba scrisă se susţine pe baza subiectelor elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în concordanţă cu programele pentru concurs, în specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. Proba scrisă se evaluează prin note de la 1 la 10.

Nota obţinută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare.

Pentru a fi angajaţi pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială la clasă.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială.

Vezi integral: Metodologie mobilitate pers_did 2017_2018

TITULARIZARE 2017 – CALENDAR:

12 iulie: proba scrisă

18 iulie: afișarea rezultatelor

18-19 iulie: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare

20-24 iulie: rezolvarea contestațiilor

25 iulie: afișarea rezultatelor finale.

Şedinţe de repartizare:

26 iulie: repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte) la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2017, conform art. 61 alin. (8), pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare

28 iulie: transformarea posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă nedeterminată rămase neocupate, în posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă determinată şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă determinată

26-28 iulie 2017 emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră

28 august: repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte) la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice / / catedrelor vacante / rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2017, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază şi de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2017-2018, în baza mediei de repartizare 7 (şapte) la concursurile naţionale de ocupare a posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate în învăţământul preuniversitare, sesiunile 2016 şi/sau 2015, respectiv 2016, 2015, 2014 şi/sau 2013, pentru învăţători / institutori / profesori pentru învăţământul primar.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Marele artist italian a venit la FCSB – Bologna și a „gafat-o” la interviu: „Steaua s-a schimbat de tot”
Capital.ro
Nu se mai dă ceasul? UE vrea să renunțe la schimbarea orei: A venit timpul să oprim
Playtech.ro
Ora de iarnă ar putea fi eliminată definitiv. Ce decizie se pregătește la Bruxelles
Adevarul
Descoperire șoc. Vaccinul ARNm anti-COVID, arma secretă care combate cancerul
wowbiz.ro
Ce l-a împins pe Daniel Popa, directorul general al Termocentralelor Constanța, să își pună capăt zilelor e TERIFIANT! Detalii de ultim moment
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Ultima oră! Elicopter prăbușit: Familia unui renumit politician a murit în accidentul aviatic
Cancan.ro
România, LOVITĂ de vortexul polar! Iarna 2025–2026, una dintre cele mai geroase din ultimii ani
iamsport.ro
NEAȘTEPTAT! Cum l-a numit Cornel Dinu pe Boloni, la ani distanță după ce și-au împărțit lovituri: 'Am rămas surprins!' Stelistul a dat același răspuns
MediaFlux
Vacanța de toamnă 2025. Data la care elevii vor reveni la școală
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi