Fermierii se aşteaptă să obţină în acest sezon mai mult grâu decât anul trecut, când producţia a fost una record

Marii agricultori din România estimează că în acest sezon vor recolta mai mult grâu decât anul trecut, când producţia a fost una record, în timp ce alţi fermieri se aşteaptă la producţii similiare.
Iulian Tudor
13 iul. 2017, 06:11
Fermierii se aşteaptă să obţină în acest sezon mai mult grâu decât anul trecut, când producţia a fost una record

“Recoltarea grâului este în plină desfăşurare, cam 40-50% din suprafaţa cultivată cu grâu în sudul României a fost recoltată. Producţia este bună şi sperăm că va fi la fel cu cea obţinută în 2016”, a declarat, pentru News.ro, Ion Cioroianu, consilier în cadrul Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).

Potrivit specialistului, producţia medie este cuprinsă între 4 şi 6 tone la hectar, iar în cazul fermierilor mari este semnificativ mai bună.

Fermierul Dimitrie Muscă, care a cultivat în total 3.000 de hectare cu grâu în judeţul Arad, a obţinut o producţie medie de aproape 8 tone la hectar. 

„Am terminat de recoltat grâul şi am obţinut o producţie de 7,8 tone la hectar. În general făceam 7,2-7,5 de tone la hectar, iar acum a ieşti 7,8 tone. Această producţie este mai bună faţă de cea obţinută anul trecut, în condiţiile în care am semănat în noiembrie, mult mai târziu decât în perioada optimă”, a afirmat Muscă.

Ştefan Poienaru, agricultor din Feteşti, a recoltat circa 50% din suprafaţa pe care o deţine cu grâu şi primele date arată o producţie bună.

“Producţia este foarte bună din punct de vedere calitativ. Producţia este între 4,5 şi 5 tone la hectar. Aceasta este mai bună cu 20% faţă de cea obţinută anul trecut. Şi preţul este un pic mai încurajator, ajunge la 145 de euro pe tonă în Feteşti”, a spus Poienaru, pentru News.ro.

Pe de altă parte, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, se fereşte deocamdată să ofere estimări clare.

“Recolta grâului tocmai a început, nici 5% din suprafaţa semănată cu grâu a României nu a fost recoltată. Mai găsiţi grâu recoltat în Călăraşi, Olt, Giurgiu sau Constanţa, dar este un început timid. Nu putem face acum pronosticuri pentru că nu avem suficiente date. Pare a fi o producţie bună, dar aşteptăm să o recoltăm”, a adăugat Baciu.

Producţia de grâu a crescut anul trecut cu 4% comparativ cu 2015, până la 8,28 milioane de tone, nivel-record pentru România, înregistrând o medie de peste 4 tone la hectar.

În schimb, primele date arată o producţie de rapiţă mai mică faţă de cea de anul trecut.

Agricultorul Dimitrie Muscă a obţinut o producţie de 4 tone/ha, încondiţiile în care a cultivat 1.100 ha cu rapiţă în toamna anului trecut.

Recolta de rapiţă a crescut în 2016 cu aproape 38% faţă de anul anterior, până la 1,2 milioane de tone, cu o medie de peste 2,7 tone/ha.

În privinţa culturilor semănate în primăvară, precum porumbul şi floarea-soarelui, agricultorii spun că este nevoie de ploaie în perioada următoare pentru a obţine producţii bune.

“Acum este perioada critică pentru porumb, floarea-soarelui şi soia, în perioada înfloritului, şi momentan este secetă. Dacă nu vom avea ploi, culturile de primăvara vor fi grav afectate, vor fi diminuări ale producţiilor de 30% faţă de anul trecut. Porumbul va fi cel mai afectat”, a explicat Ştefan Poienaru, pentru News.ro.

Producţia de porumb a crescut anul trecut cu 11,5% comparativ cu anul precedent, depăşind 10 milioane de tone, deşi suprafaţa cultivată s-a diminuat cu 4%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică(INS).

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
„Unda Kelvin” se apropie! Fenomenul care poate ridica nivelul mării cu 30 de centimetri. Unde va lovi cel mai puternic
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte