Laparoscopia şi chirurgia robotică, soluţii pentru pacientele cu cancer de col. Depistată devreme, boala este 95% vindecabilă

Peste 500 de mii de femei din întreaga lume se îmbolnăvesc anual de cancer de col uterin, iar 250 de mii își pierd viața din cauza acestei afecțiuni. Pentru țara noastră acest subiect este cu adevărat delicat pentru că suntem fruntași în Europa, atât la numărul de îmbolnăviri, cât și la cel de decese. Responsabilă pentru 70 la sută dintre cancerele de col este infecția cu tulpinile 16 și 18 ale virusului HPV, extrem de răspândit. Modul de transmitere este pe cale sexuală, iar cele mai multe infectări apar imediat după începerea vieții intime.
Roxana Gagiu
13 iul. 2017, 16:47
Laparoscopia şi chirurgia robotică, soluţii pentru pacientele cu cancer de col. Depistată devreme, boala este 95% vindecabilă

În stadiii incipiente, cancerul de col uterin este vindecabil în proporție de 95 la sută. În cazurile avansate, procentul scade la 30. Succesul terapiilor nu este dictat de vârstă, ci de stadiul în care este depistată boala: dacă este descoperită devreme, boala se poate vindeca și la 20 și la 45 de ani.

Boala se instalează mai ales între 35 și 55 de ani, iar cele mai expuse sunt femeile care neglijează examenul ginecologic și nu-și depistează la timp infecția cu HPV. În plus, riscul de boală crește la persoanele care-și încep viața sexuală mai devreme de 20 de ani, au parteneri sexuali multipli, nu se protejează, au carențe de vitamina A, vitamina C și acid folic, fumează sau au rude de gradul 1 cu cancer de col uterin. Un simplu test extrem de accesibil poate evidenția modificările care preced cancerul de col uterin.

„Femeile active sexual, cu vârsta peste 21 de ani, trebuie să-și facă testul Babeș-Papanicolau o dată la 3 ani până la vârsta de 30 de ani. Dacă există suspiciuni de cancer, atunci recomandăm și testarea pentru tulpinile HPV. După vârsta de 30 ani, se recomandă testarea Babeș-Papanicolau împreună cu testarea pentru HPV, o dată la 5 ani, până la vârsta de 65 de ani, chiar în lipsa unor suspiciuni de cancer”, spune dr. Osman Temizkan, ginecolog la Altunizade.

Testarea pentru HPV, alături de Babeș-Papanicolau, crește șansele depistării precoce a modificărilor precanceroase, arată rezultatele unui studiu amplu făcut de medici americani și britanici pe un grup de 450 de mii de femei. În plus, medicii sfătuiesc reprezentantele sexului frumos să vină la medic pentru orice secreție sau sângerare anormale, disconfort în timpul actului sexual sau dureri de spate, care pot fi semne de cancer.

„Dacă testul Babeș-Papanicolau sugerează prezența unei transformări maligne, este necesară efectuarea unei biopsii. Aceasta se face în cadrul colposcopiei, care ne oferă o bună vizualizare microscopică a zonei afectate. Cu ajutorul acestei metode, putem recolta celule din mai multe zone potențial afectate, cu minimum de disconfort pentru paciente. Apoi, analiza probelor care se recoltează foarte ușor ne permite să identificăm celulele maligne, tipul de cancer, stadiul bolii și răspândirea acesteia”, explică dr. Osman Temizkan.

Experții spun că speranța de viață este una extrem de bună dacă pacientele ajung la medic în stadiu incipient de boală. În fazele de început ale bolii, echipele multidisciplinare de medici experimentați pot păstra intacte atât funcția sexuală, dar și capacitatea femeii de a obține pe cale naturală o sarcină și și de o a duce la bun sfârșit.

„Dacă vorbim despre un cancer de col depistat în stadiu incipient, tratamentele performante precum laparoscopia și chirurgia robotică nu afectează deloc viața sexuală a pacientei. Echipele de chirurgi cu experiență pot îndepărta țesutul bolnav, cu protejarea celui sănătos și, astfel, funcțiile aparetelor genital și urinar nu sunt deloc afectate. În stadiile avansate de boală, când tratamentul chirurgical este completat de radioterapie, atunci viața sexuală, capacitatea reproductivă și funcția urinară pot fi afectate din cauza sesiunilor repetate de expunere la iradiere”, adaugă expertul.

Recuperarea după o astfel de intervenție chirurgicală durează puțin, iar pacienta poate pleca acasă după două zile. Dacă pacienta are nevoie de radioterapie sau de chimioterapie, aceste proceduri se pot aplica la 15 zile de la intervenție. Cât despre monitorizarea cazurilor, pacientele revin la control după 3 luni.

La ora actuală, vaccinul anti HPV poate preveni 90 la sută dintre cancerele de col uterin pentru că formulele avansate oferă protecție împotriva tuturor tulpinilor periculoase de virus. Acesta are eficiență maximă la tinerele cu vârstele între 9 și 26 de ani, dacă nu au intrat niciodată în contact cu virusul.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?