Primăria Capitalei vrea să acorde familiilor un ajutor financiar de 1.000 de lei pe lună pentru copiii cu handicap

Primăria Capitalei vrea să acorde, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, un ajutor financiar în valoare de 1.000 de lei pentru copiii cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul în Bucureşti, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Filip Stan
14 iul. 2017, 05:23
Primăria Capitalei vrea să acorde familiilor un ajutor financiar de 1.000 de lei pe lună pentru copiii cu handicap

Potrivit proiectului de hotărâre, suma de 1.000 de lei va fi acordată doar prin virament bancar, în fiecare lună, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti din cadrul Primăriei Capitalei, în baza unui dosar care va conţine certificatul de naştere al copilului, în original şi copie, pentru copiii de până în 14 ani sau buletinul, în cazul copiilor de peste 14 ani, actul de identitate al reprezentantului legal în original şi copie, actul de identitate al celuilalt părinte în original şi copie sau copie de pe certificatul de deces, copie a certificatului de căsătorie al părinţilor sau hotărârea de divorţ, certificatul de încadrare în grad de handicap în original şi copie, extrasul de cont şi o cerere tip, iar pentru cazurile excepţionale, decizia tutorelui şi actul de identitate în original şi copie sau hotărârea centrului de plasament şi actul de identitate al asistentului maternal în original şi copie.

Dosarul cu documentele doveditoare trebuie depus la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, putând beneficia de cei 1.000 de lei copiii de până în 18 ani cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

În expunerea de motive, municipalitatea arată că la începutul anului 2017 erau înregistraţi aproape 5.000 de copii cu handicap, mai mult de jumătate dintre ei cu handicap grav, arată News.ro.

„Conform datelor statistice furnizate de către Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Dizabilităţi, în trimestrul I al anului 2017 erau înregistraţi un număr total de copii cu handicap de 4.666, din care: 3.229 copii cu hadicap grav, 914 copii cu handicap accentuat, 486 de copii cu handicap mediu şi 37 de copii cu handicap uşor. Dată fiind această situaţie, părinţii trebuie sprijiniţi de către stat în îngrijirea, creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului cu handicap, în cadrul familiei”, explică iniţiatorii proiectului.

Consilierii generali au aprobat, în şedinţa din 18 mai, proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei va acorda, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, un stimulent de 1.500 de lei net fiecărei familii de tinerii care se căsătoresc, cu condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie şi cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

De asemenea, în 8 iunie a fost aprobat şi proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-născuţi, cu condiţia ca unul dintre părinţi, cel puţin, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, iar copilul să se fi născut într-una dintre maternităţile din Capitală.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Mirel Rădoi a plecat la vestiare înainte de finalul derby-ului U Craiova – Rapid 2-2. După ce s-a întors, antrenorul a oferit imaginile serii. Foto
Capital.ro
Reguli pentru românii cu casa la curte. Lege pentru gard și pomii din curtea vecinului. Se poate dispune executare silită
Playtech.ro
Ajutor de încălzire 2025–2026. Cât timp vor primi românii bani pentru căldură
Adevarul
De ce suntem percepuți ca fiind mai atractivi atunci când mâncăm usturoi? Ce alimente produc cele mai puțin sexy mirosuri
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Alocații și indemnizații noiembrie 2025. Când intră banii pentru milioane de persoane
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai