Ce a făcut Cornel Galeş chiar înainte ca Ileana Ciuculete să-şi dea ultima suflare. Gestul îi revoltă pe toţi

În momentul în care a aflat că Ileana Ciuculete nu mai are mult de trăit, Cornel Galeș și-a pus soția bolnavă să-i dea semnătura pentru a se ocupa de vânzarea vilei în care locuiau.
Alina Costache
15 iul. 2017, 11:41
Ce a făcut Cornel Galeş chiar înainte ca Ileana Ciuculete să-şi dea ultima suflare. Gestul îi revoltă pe toţi

A pozat tot timpul în soțul distrus după moartea jumătății sale, răpusă fulgerător de o boală incurabilă.

Bărbatul aflase, chiar potrivit propriilor mărturisiri, încă de la sfârșitul lunii februarie, că soția sa are o boală gravă. Artista se simțea din ce în ce mai rău. Iar diagnosticul medicilor a fost unul crunt.

Aceasta suferea de ciroză în ultimul stadiu, dar și de cancer la ficat. Boala i-a fost confirmată apoi la începutul lunii martie. Cornel Galeș ajungea cu Ileana Ciuculete la o clinică privată. Acolo unde artista a și rămas internată până a pierdut lupta cu boala.

Pe data de 7 martie, chiar pe patul de spital, aceasta a fost pusă să semneze, în fața unui notar pe care Galeș i l-a adus la clinică, o procură, un act prin care el era mandatat să se ocupe de vânzarea vilei lor, scrie libertatea.ro.

Galeș le-a motivat apropiaților că nu are bani de spitalizare și că intenționează să o ducă pe Ileana și-n străinătate. Asta deși doctorii îi spuseseră clar că artista nu mai poate fi mutată în alt spital. La doar două zile de când i-a semnat procura, surprinzător, în contul deschis pe numele lui Galeș intra deja o parte din bani. În jur de 55.000 de euro!

În tot această perioadă, când Ileana Ciuculete se zbătea între viață și moarte, bărbatul artistei a evitat să-i anunțe familia de gravitatea bolii.

Astfel că artista nu a apucat să vorbească nici cu mama sa, nici cu cei doi fii ai ei, când era conștientă încă. Aceștia habar nu au avut că, în acea perioadă, Galeș vânduse deja vila în care cei doi soți își consumaseră căsnicia. Fără ca măcar lor să le revină vreun procent din aceasta.

La câteva luni de la decesul Ilenei Ciuculete, ies însă la iveală anumite lucruri care-l pun într-o lumină nu tocmai pozitivă pe Cornel Galeș. Asta pe lângă faptul că acela care vărsase lacrimi amare după Zânica lui și-ar fi găsit consolarea în brațele unei alte femei.

DailyBusiness
Dorian Popa, condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins drogat la volan în 2023
Spynews
Francisca și Tj Miles vor deveni părinți! Primele imagini cu burtica de graviduță a artistei | VIDEO
Bzi.ro
Antena 1 le amendează pe Catinca și Calina după eliminarea de la Asia Express 2025. Cum s-a ajuns la această decizie
Fanatik.ro
Patru zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap din 16 septembrie de la ora 16.00. Protecție divină, noroc la bani și oportunități uriașe pentru ele
Capital.ro
Călin Georgescu a fost trimis în judecată. Este acuzat de tentativă la lovitură de stat
Playtech.ro
Ce dimensiune trebuie să aibă o fosă septică pentru o casă cu 2, 3 sau 4 camere. Cât costă vidanjarea în 2025
Adevarul
„Diva lui Putin”, interzisă la Cluj. Academia de Muzică s-a răzgândit cu privire la concertul Anna Netrebko
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Mamele din România ar putea primi suma de 2.250 de lei, timp de un an
Cancan.ro
Ce a făcut Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, după accidentul cauzat. Avem SINGURELE IMAGINI
iamsport.ro
A auzit ce au scandat fanii Csikszeredei la meciul cu FCSB și s-a amuzat pe cinste: ”Când aveau impresia că arbitrii ar fi cu ei...”
MediaFlux
Doliu în lumea sportului. A murit la vârsta de 25 de ani în urma unui accident suferit în timpul antrenamentelor
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor