Accident teribil în Texas: Un SUV a fost târât zeci de metri, de un tren VIDEO

Accident teribil s-a produs în statul american Texas, unde o mașină a fost târâtă de un tren de marfă zeci de metri. Tot accidentul a fost surprins de o cameră de filmat pe care un ofițer de poliție o avea instalată pe uniformă, potrivit NBC News.
Iulian Tudor
16 iul. 2017, 11:29

Vehiculul a intrat într-un tren marfar care staționa, iar un ofițer a ajuns imediat la fața locului și a încercat să elibereze cele două persoane aflate în interior. Brusc, trenul a început să se miște, iar mașina a fost astfel târâtă zeci de metri.

„Ce naiba…? Spune-le să oprească! Oprește trenul!”, se aude ofițerul de poliție, care a filmat accidentul. „Suna la compania feroviară. Spune-le să oprească trenul! Târâsc o mașină cu oameni în interior”, a continuat acesta.

Polițistul a făcut tot ce a putut, chiar a încercat să îi atragă atenția mecanicului. Acesta nu și-a dat seama că se află o mașină sub tren.

În urma accidentului, șoferul vehicului a ajuns la spital, în stare critică, în timp ce femeia care se afla în dreapta lui a suferit răni mai puțin grave. Șoferul este acuzat că ar fi condus sub influența alcoolului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT