România are al şaptelea cel mai mare cost al contribuţiilor de asigurări sociale din Europa

România are al şaptelea cel mai mare cost al contribuţiilor de asigurări sociale din 27 de ţări ale Spaţiului Economic European (SEE), în contextul în care plafonarea bazei de calcul a fost eliminată din 1 februarie 2017, România impunând contribuţii comparabile cu Germania şi Belgia, fără a oferi şi beneficii comparabile asiguraţilor, potrivit unei analize publicate luni de firma de audit şi consultanţă Deloitte România.
Filip Stan
17 iul. 2017, 08:12
România are al şaptelea cel mai mare cost al contribuţiilor de asigurări sociale din Europa

Până în 31 ianuarie, contribuţia de asigurări sociale era plafonată la cinci salarii medii pe economie, acest plafon fiind eliminat de la 1 februarie. România se afla pe locul 18 în clasamentul Deloitte, în ianuarie 2017, şi a urcat pe locul 7 după eliminarea plafonului.

Potrivit news.ro, cele mai mari costuri ale contribuţiilor de asigurări, de peste 45%, sunt în Franţa, Ungaria, Belgia, Grecia şi Italia. La polul opus se poziţionează Malta, Bulgaria, Cipru, Islanda şi Irlanda, potrivit Deloitte.

Ţările cu cele mai mari costuri sunt şi cele care nu au plafon, susţine unul dintre directorii Deloitte România, Monica Ţariuc.

„Chiar dacă ratele de taxare sunt apropiate, sumele efectiv datorate cresc simţitor acolo unde lipseşte plafonul. România impune contribuţii comparabile cu Germania şi Belgia, fără a oferi şi beneficii comparabile asiguraţilor. O altă remarcă ar fi că majoritatea statelor permit asigurarea alternativă de sănătate în sistem privat, opţiune care în România lipseşte deşi din ce în ce mai mulţi angajaţi apelează strict la acest tip de servicii medicale”, a spus Monica Ţariuc.

Din 2018, România ar putea să revină aproape de mijlocul clasamentului, pe poziţia 11, luând în considerare reducerea ratei cumulate a contribuţiilor de la 39,25% la 35%, prevăzută în programul de guvernare, potrivit Deloitte.

„Totuşi, această măsură de diminuare a ratei procentuale vine la pachet cu o majorare a venitului salarial brut cu 22,75% pentru a menţine valoarea netă a salariului. Dacă nu ar fi luată în calcul această majorare şi ar fi efectuată o analiză comparativă a costurilor asigurărilor sociale plecând de la un venit net, şi nu unul brut crescut artificial, România ar putea ajunge chiar pe podiumul ţărilor cu costurile cele mai ridicate de asigurări sociale”, se arată în comunicat.

În 2018, România ar urma să elimine patru din cele şase categorii de contribuţii de asigurări existente, să le transfere integral la angajat şi să reducă rata cumulată a acestora de la 39,25% la 35%, conform programului de guvernare. Impozitul pe venit ar scădea de la 16% la 10% (0% sub 2.000 lei brut).

Costul muncii va fi, în aceste condiţii, de 70% faţă de 75% în prezent. Pentru fiecare 100 lei primită de angajat, statul va încasa 70 lei în loc de 75 lei, au subliniat specialiştii Deloitte.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Răzvan Burleanu i-a decis viitorul lui Gică Hagi la mai puțin de 24 de ore de la dezastrul din Nations League. Ce se întâmplă cu „Regele”
Capital.ro
Buletin și permis direct pe telefon, în România. Aplicația MAI pe care 95% dintre români au de gând s-o utilizeze din 2027
Playtech.ro
Ce document prezinți la medic dacă ai noul buletin electronic. CNAS explică regula din octombrie
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Pericol de deflagrație pe Valea Oltului! Un TIR a spulberat o pompă de carburant la ieșirea din Călimănești
iamsport.ro
Fostul finanțator din fotbalul românesc a măturat pe jos cu Hagi: ”Nu putem să nu-l bănuim că este un idiot!”
MediaFlux
Moment din viața lui Gigi Becali, filmat de paparazzi! Latifundiarul, discuții fostul său nepotul său preferat, Lucian Becali, la colț de stradă Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte