Ilie Năstase: Nu sunt surprins de suspendarea dictată de ITF. Îmi caut mai departe dreptatea în faţa unor foruri independente

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a anunţat, sâmbătă, într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook, că îşi va căuta dreptatea în faţa unor foruri independente şi imparţiale, după ce a fost suspendat până la 31 decembrie 2020 şi amendat cu 10.000 de dolari de Federaţia Internaţională de Tenis.
Filip Stan
22 iul. 2017, 09:53
Ilie Năstase: Nu sunt surprins de suspendarea dictată de ITF. Îmi caut mai departe dreptatea în faţa unor foruri independente

„Am primit decizia dată asupra cazului meu de completul intern de soluţionare al Federaţiei Internaţionale de Tenis cu dezamăgire, dar nu cu surprindere. Completul care a emis decizia a dovedit insistenţa acestei Federaţii de a trata cazul meu într-o manieră cu totul specială şi lipsită de imparţialitate, la fel cum întreaga echipă a României a fost tratată în timpul barajului Fed Cup de la Constanţa. Din nefericire pentru mine, decizia se îndepărtează cu mult de standardele aplicate în toate precedentele existente, în care Federaţia Internaţională a aplicat sancţiuni mult mai mici pentru încălcări mult mai grave (cazuri de dopaj, cazuri în care jucători au ameninţat cu moartea sau chiar au agresat fizic arbitrii). Din lecturarea deciziei, trag concluzia că a fost imposibil pentru completul din cadrul Federaţiei Internaţionale să trateze acest caz într-un mod nepărtinitor, ceea ce ar fi presupus exerciţiul de a ignora interesele pe care Federaţia Marii Britanii le are în legătură cu soluţionarea acestuia. După ce barajul respectiv dintre echipele României şi Marii Britanii a avut un supervizor din partea ITF de naţionalitate britanică, acum investigaţia iniţiată împotriva mea la plângerea Federaţiei Britanice a fost soluţionat la Londra, de către un complet al cărui reprezentant este şi el de naţionalitate britanică. În cadrul meciului dintre Sorana Cîrstea şi Johanna Konta, nu a contat că jucătoarea britanică a săvârşit peste 40 de încălcări ale regulamentului, ci au contat doar reacţiile pe care le-am avut pentru că mi-am pierdut cumpătul după ce arbitrii mi-au ignorat plângerile regulamentare faţă de aceste aspecte. Acum, la soluţionarea investigaţiei împotriva mea, au fost analizate doar reacţiile mele, scoase din contextul în care ele au avut loc, fără să fie luate în considerare nici aspectele care au provocat şi amplificat modul în care am reacţionat, nici intenţia mea înţeleasă greşit în legătură cu anumite afirmaţii, dar nici încercările mele repetate de a îndrepta consecinţele cauzate. De aceea, mă simt nevoit să îmi caut mai departe dreptatea în faţa unor foruri independente şi imparţiale, care să îmi asigure un tratament just şi echitabil”, a scris Năstase pe Facebook.

Citeşte şi: Ilie Năstase, suspendat de ITF până în anul 2021 şi amendat cu 10.000 de dolari

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunţat, vineri, că Ilie Năstase a fost suspendat până la 31 decembrie 2020 şi amendat cu 10.000 de dolari din cauza comportamentului pe care l-a avut la la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, din luna aprilie.

Lui Năstase îi este interzis să aibă o calitate oficială la competiţiile ITFîn perioada 23 aprilie 2017 – 31 decembrie 2020.

În plus, Ilie Năstase nu va avea acces şi nu va primi acreditare la competiţiile ITF pe echipe până la 31 decembrie 2018. Năstase va putea avea însă acces la turneele de Grand Slam, deoarece acestea nu sunt sub jurisdicţia ITF, transmite News.ro.

Ilie Năstase a fost găsit vinovat de încălcarea mai multor articole din regulamentul Fed Cup în luna aprilie. „Mai exact: Domnul Năstase a făcut un comentariu extrem de inadecvat şi care poate fi interpretat ca rasist cu privire la copilul nenăscut al Serenei Williams. Domnul Năstase i-a făcut avansuri de natură sexuală căpitanului echipei Marii Britanii, Anne Keothavong. Domnul Năstase a făcut comentarii abuzive şi ameninţătoare către un membru acreditat al mass-media. Domnul Năstase a avut comentarii abuzive şi ameninţătoare către oficialii meciului şi membrii echipei Marii Britanii, a refuzat să părăsească terenul şi a perturbat în mod deliberat echipa adversă”, se arată pe site-ul ITF, în care se precizează că Năstase a intrat fără permisiune în vestiarul echipei Marii Britanii.

Ilie Năstase şi Federaţia Română de Tenis pot contesta decizia la un tribunal independent în termen de 21 de zile.

În luna aprilie, ITF l-a suspendat provizoriu pe Ilie Năstase ca urmare a comportamentului pe care  acesta l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie.

Ilie Năstase a înjurat pe toată lumea, arbitri, adversare, ziarişti, la meciul Sorana Cîrstea – Johanna Konta, din aprilie, de la Mamaia. Năstase s-a enervat pentru faptul că jucătoarea britanică era tot timpul deranjată de ce se întâmpla pe teren şi în tribune, în timpul evoluţiei ei. Năstase i-a reproşat situaţia arbitrului de scaun, pe un ton nepotrivit. Oficialul l-a chemat pe arbitrul principal, elveţianul Andreas Egli, care l-a trimis la vestiare pe fostul tenisman. Năstase l-a înjurat pe Egli, apoi a adresat cuvinte jignitoare şi către Johanna Konta şi căpitanul Marii Britanii, Anne Keothavong, înainte de a părăsi terenul. După scurt timp, Johanna Konta a izbucnit în plâns, iar meciul a fost întrerupt şi jucătoarele au plecat la cabine. Arbitrul a rugat-o pe Simona Halep să le vorbească fanilor, acestea cerându-le spectatorilor să respecte jucătoarele adverse. Partida a fost reluată după 20-25 de minute. Năstase a urmărit finalul meciului de la vestiare, apoi a plecat înconjurat de gărzi de corp. La ieşirea de la vestiare a fost aşteptat de jurnaliştii britanici, cu care a intrat în conflict. El a devenit agresiv în momentul în care a văzut că Eleanor Crooks de la Press Association, care a scris despre afirmaţiile lui la adresa Serenei Williams, îl filma. El a încercat să iasă dintre gărzile de corp şi să se îndrepte către ea. „De ce mă filmezi? De ce? Pentru că eşti urâtă”, i-a strigat el. „Asta este meseria mea de jurnalist, de aceea filmez”, a răspuns ziarista. În cele din urmă Năstase a plecat fără alte incidente.

Crooks a declarat atunci agenţiei News.ro că a mai avut un incident cu Năstase în cursul dimineţii de sâmbătă, în jurul orei 11.00, la centrul de presă. „A venit la mine şi mi-a spus: M-a întrebat de ce cred că afirmaţiile sale sunt rasiste. I-am explicat. M-a făcut proastă de mai multe ori”, a declarat Crooks.

În plus, Ilie Năstase a făcut la Mamaia un comentariu controversat cu privire la copilul nenăscut al Serenei Williams. La conferinţa de presă dinaintea întâlnirii de Fed Cup cu Marea Britanie din Fed Cup, în timp ce Simona Halep răspundea în engleză unor întrebări referitoare la faptul că Serena Williams este însărcinată, Ilie Năstase s-a adresat în limba română unui membru al echipei: „Să vedem ce culoare are. Ciocolată cu lapte?”.

DailyBusiness
Evaluare Națională. Luni, 23 iunie, peste 159.000 de elevi de clasa a VIII-a susțin proba scrisă la limba și literatura română
Spynews
Vedetele, hărțuite de fani obsedați. Mara Bănică și Cornel Păsat au povestit experiențele care i-au marcat: „Mi-a urmărit copilul”, „A apărut goală în fața mea”
Bzi.ro
Andreea Esca, cu un decolteu amețitor pe covorul roșu la TIFF! Știrista de la PRO TV a făcut furori!
Fanatik.ro
Barem limba română Evaluare Națională 2025. Cum se rezolvau subiectele și ce notă poți obține. Update
Capital.ro
Anunț despre serviciul militar obligatoriu. Totul e clar. Toată lumea se pregătește de luptă
Playtech.ro
Pensionare anticipată în 2025 pentru grupa a II-a de muncă. Ce condiții trebuie îndeplinite
DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Adevarul
China dezvoltă prima tehnologie de război electronic cu 6G: Sistemul ar fi capabil să anihileze radarele avioanelor F-35 în câteva secunde
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Evaluare Națională 2025. Ce subiecte au primit elevii la Limba și Literatura Română 
Spynews
Nu e doar frumoasă, e și gospodină! Rețeta Ramonei de la Neatza de salată de vinete / VIDEO 
Evz.ro
Val de căldură peste România: Cum eviți insolația și deshidratarea
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
kanald.ro
Evaluare Națională 2025: A fost publicat baremul oficial la Limba și literatura română!
Cancan.ro
Doliu în lumea influencerilor! O fostă concurentă a emisiunii ‘Bravo, ai stil!’ a murit răpusă de anorexie
Playsport.ro
Descoperire fără precedent la laserul de la Măgurele. Transformarea luminii în
Capital.ro
Au declarat zi de doliu național. O mare stea a României s-a stins prea devreme: Ne plecăm fruntea în fața unei pierderi de neînțeles
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
stirilekanald.ro
VIDEO Iranul a atacat baza aeriană a americanilor din Qatar. Rachete, lansate și asupra unei baze de trupe SUA din Irak
El este Marius, tânărul de 23 de ani care a murit după ce un autocar cu mai mulți copii s-a răsturnat pe A2. Doi minori sunt în stare gravă
MediaFlux
Ilie Bolojan a decis! Anunț din Parlament
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este „vrăjitoarea” cu prazul, a lui Cioloș, care va da ora exactă în diplomația românească