Veşti bune de la Comisia Europeană: Au fost aprobate trei proiecte de infrastructură rutieră

Trei proiecte de infrastructură rutieră din România, în valoare de peste 400 de milioane de euro, au fost aprobate spre finanţare de comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
Iulian Tudor
25 iul. 2017, 11:56
Veşti bune de la Comisia Europeană: Au fost aprobate trei proiecte de infrastructură rutieră

407 milioane de euro din fondurile politicii de coeziune sunt investite în trei proiecte de infrastructură rutieră, care vor îmbunătăţi interconectarea şi, într-un orizont apropiat, vor duce la creştere economică şi crearea de noi locuri de muncă în vestul României, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

„Aceste proiecte, finanţate de Uniunea Europeană, au triplul obiectiv de a îmbunătăţi securitatea rutieră, de a contribui la dezvoltarea economică a regiunilor vizate şi de a consolida coeziunea teritorială din România”, a argumentat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, informează Mediafax.

Astfel, mai mult de 336 milioane de euro vor fi investiţi în construirea secţiunii dintre localităţile Dumbrava şi Deva, din autostrada Lugoj-Deva, parte a Reţelei transeuropene de transport (RTE-T), dar şi în infrastructura conexă (poduri, intersecţii, tunele etc). Timpul necesar deplasării automobiliştilor între cele două oraşe va fi redus astfel cu o treime.

Citeşte şi Florin Cîţu îi solicită şefului statului să demareze proiectul privind Pactul pentru Dezvoltarea Infrastructurii României

 Alte 62 milioane de euro vor fi utilizate pentru reabilitarea unei secţiuni din drumul naţional 6, ce leagă oraşele Alexandria şi Craiova, în sud-vestul ţării, cu scopul de a ameliora securitatea rutieră şi de a reduce timpul de deplasare cu trei sferturi de oră, potrivit Mediafax.

Iar, aproximativ 9 milioane de euro vor finanţa construirea secţiunii de drum dintre oraşele Timişoara şi Lugoj, precum şi a unei variante ocolitoare în zona Timişoara.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
„Du-te în China!” Vali Crețu, conflict exploziv cu Garita la antrenamentul FCSB. Gigi Becali a povestit totul: ”Dacă îi dădea o palmă, îl făcea una cu pământul”
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce înseamnă „semidecomandat”, „nedecomandat” și „confort 2”. Detaliile care pot schimba prețul unui apartament
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Anunț major pentru România. Rusia atacă instalaţiile de energie electrică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat