Comisia Europeană pregăteşte un test comun pentru produsele alimentare din statele membre

Comisia Europeană (CE) pregăteşte o metodă comună pentru a analiza dacă calitatea alimentelor este mai redusă în unele state membre, aşa cum se arată în mai multe studii şi cum susţin unii lideri ai ţărilor din blocul comunitar, potrivit EUobserver.
Alina Costache
26 iul. 2017, 04:17
Comisia Europeană pregăteşte un test comun pentru produsele alimentare din statele membre

„Lucrăm la o metodă pentru îmbunătăţirea testării produselor alimentare astfel încât statele membre pot discuta această problemă pe baze ştiinţifice care sunt aceleaşi pentru toate”, a declarat, pentru EUobserver, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand.

CE va începe marţi, 25 iulie, un dialog cu producătorii şi retailerii pentru a discuta concret cum să lucreze asupra acestei probleme, a adăugat Wigand.

Mai mulţi lideri din statele din Europa Centrală şi de Est susţin că există un dublu standard al alimentelor, fiind vândute produse de o calitate inferioară consumatorilor din ţările mai sărace din blocul comunitar.

Joi, premierul slovac Robert Fico va discuta problema standardului dublu la alimente cu liderul Comisiei Europene, Jean-Claude Junkcer. Subiectul a fost deseori pe agenda grupul de la Visegrad, format din Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia.

O echipă din România formată de specialişti din Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a deplasat, în iunie, în Belgia, Olanda şi Germania, pentru a preleva produse alimentare din magazinele Lidl, Kaufland şi Delhaize (Mega Image) în vederea realizării studiului comparativ al produselor alimentare susceptibile de dublu standard, a anunţat Ministerul Agriculturii.

După revenirea în ţară, aceeaşi echipă a efectuat acţiuni de prelevare a produselor identice prelevate din Belgia, Olanda şi Germania, comercializate pe piaţa din România.

„După finalizarea analizelor de laborator şi emiterea buletinelor de analiză se va întocmi un raport final privind rezultatele studiului comparativ, raport ce va fi adus la cunoştinţa opiniei publice”, precizează MADR.

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor (InfoCons) a organizat un studiu cu privire la existenţa standardului dublu de calitate între produsele comercializate în România şi aceleaşi produse comercializate în alte ţări, în urma căruia au fost identificate două produse cu diferenţe în lista de ingrediente şi valori nutriţionale, respectiv băutura Fanta Portocale şi Milka Ciocolată cu lapte.

În cazul băuturii răcoritoare, în urma analizei produselor din trei ţări, au fost sesizate diferenţe cu privire la conţinutul de suc de fructe. În România, conţinutul este de minim 5% suc de portocale, din concentrat. În Marea Britanie, Fanta conţine 3,7% suc de portocale şi 1,7% suc de citrice, din concentrat (5.4%), iar în Spania, băutura are 8% suc de portocale, din concentrat.

O altă diferenţă sesizată este reprezentată de numărul de aditivi alimentari, în produsele din România regăsindu-se 5 aditivi, în cele din Marea Britanie 8 aditivi şi în Spania 10 aditivi.

În ceea ce priveşte produsul Milka Ciocolata cu lapte alpin, în urma analizei produselor din două ţări, principala diferenţă vizează numărul de aditivi alimentari. „Astfel, la produsul din România a fost adăugat suplimentar, pe lângă lecitina din soia, aditivul Poliglicerol (E476), acesta având rolul de a înlocui parţial ingredientul de o calitate superioară, dar mai costisitor, „unt de cacao” „. se arată în comunicatul transmis de InfoCons.

„Cele două produse, chiar dacă aduc acelaşi aport caloric, 530kCal/100g, prezintă mici diferenţe în ceea ce priveşte conţinutul de nutrienţi. Constatăm astfel că, deşi conţinutul de grăsimi este mai mic în cazul produsului găsit pe piaţa din România, respectiv 29g/100g, comparativ cu 29,5g/100g ce se regăsesc în produsul din Spania, acesta ascunde în fapt o cantitate mai mare de grăsimi saturate, respectiv 18g/100g, comparativ cu 17,5g/100g. Făcând diferenţa, reiese un conţinut diminuat al grăsimilor bune din produsul comercializat în România, respectiv 11g/100g, faţă de produsul echivalent din Spania (12g/100g)”, potrivit studiului.

Diferenţe pot fi sesizate şi în ceea ce priveşte conţinutul de glucide (mai mare la produsul comercializat în România), de proteine (mai mic la produsul comercializat în România) şi sare (mai mic la produsul comercializat în România), precizează InfoCons.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte