Secretarul CJ Giurgiu, Florian Dinu, trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu şi trafic de influenţă

Florian Dinu, la data faptelor secretar al Consiliului Județean (CJ) Giurgiu și administrator al mai multor societăți comerciale, a fost trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu și trafic de influență, în legătură cu fraudarea unor contracte din bani publici.
Ionela Marcu
28 iul. 2017, 12:09
Secretarul CJ Giurgiu, Florian Dinu, trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu şi trafic de influenţă

În același dosar, au fost deferiți justiției Liana Țone, la data faptei director executiv adjunct la Direcția economică a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (719 de acte materiale); Florian Roșioru, Ion Lupu și Florentin Daniel Marinică, toți reprezentanți ai unor societăți comerciale, acuzați de complicitate la abuz în serviciu, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 14 august 2002 — 5 aprilie 2005, la DGASPC Giurgiu a fost oficializat un sistem de achiziții bunuri și servicii situat în afara cadrului legal, promovat și derulat exclusiv în interesul personal al secretarului Consiliului Județean Giurgiu, Florian Dinu.

În acest context, Liana Țone, director executiv adjunct la DGASPC Giurgiu, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice și realizarea controlului financiar preventiv, în legătură cu încheierea, derularea și plata a 719 proceduri de achiziții de bunuri și lucrări.

DNA susține că aceste achiziții au fost realizate prin selecția de oferte de la aceleași persoane juridice, controlate în fapt de Florian Dinu și la care asociați unici, administratori sau mandatari, erau inculpații Florian Roșioru, Ion Lupu, Florentin Daniel Marinică și alte persoane.

Procurorii arată că aceste acțiuni au condus la prejudicierea DGASPC Giurgiu cu 639.128 lei, sumă care în mod corelativ reprezintă un avantaj patrimonial pentru firmele desemnate succesiv drept câștigătoare ale procedurilor de selecție a ofertelor.

Conform DNA, în perioada 2007 — 2008, Florian Dinu a primit de la reprezentanții unei societăți comerciale foloase necuvenite în valoare de 23.550 lei. Foloasele respective au fost primite de inculpat în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul CJ Giurgiu și DGASPC Giurgiu în vederea decontării sumelor pe care aceasta din urmă le datora firmei respective, dar și pentru menținerea și reînnoirea unui contract de furnizare combustibil încheiat cu aceeași societate.

Consiliul Județean Giurgiu s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.003.807 lei (reprezentând prejudiciul rezultat în urma achizițiilor nelegale de bunuri și lucrări), la care s-au solicitat și accesorii în cuantum total de 97.001 lei, calculate până la 31 iulie 2005, precum și accesoriile care vor fi calculate până la data plății efective a prejudiciului.

În cauză s-a pus sechestru pe mai multe imobile ce aparțin inculpaților Liana Țone, Florian Dinu și Florian Roșioru.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Giurgiu.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Totul despre mutarea FCSB pe stadionul pe care joacă Dinamo! Radu Popa, director „Arcul de Triumf”: „Facem eforturi uriașe pentru ca gazonul să fie OK!” Exclusiv
Capital.ro
Cine ar câștiga dacă mâine ar fi organizate alegeri parlamentare. Sondaj CURS: Rezultatele indică menținerea unui avantaj consistent
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
O recunoști? Astăzi este cunoscută în toată România, însă în tinerețe arăta așa
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România