Dragnea, despre pensiile militare: Impactul bugetar poate ajunge la sume foarte mari. Se poate bloca creşterea punctului de pensie

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că în ședința coaliției au fost asumate trei principii de modificare a legii pensiilor speciale pentru militari, astfel încât sumele aflate în plată să nu scadă, să nu depășească salariul și să fie indexate doar cu indicele de inflație, liderul social-democrat arătând că membrii Guvernului au spus că dacă nu se iau aceste măsuri, se poate ajunge la blocarea creșterii punctului de pensie pentru celelalte categorii de pensionari.
Filip Stan
31 iul. 2017, 13:58
Dragnea, despre pensiile militare: Impactul bugetar poate ajunge la sume foarte mari. Se poate bloca creşterea punctului de pensie

„Nu le-am cerut (membrilor Guvernului — n.r.) să vină cu un proiect de ordonanță astăzi pentru că este o decizie a Guvernului. Am discutat doar despre aceste principii. Ne-au prezentat mai multe variante posibile, sunt 3 principii practic (…), și anume: pensiile aflate în plată nu scad, pensiile care ar avea din calculul actual o valoare mai mare decât salariul să nu poată să depășească salariul și să fie indexare doar cu indicele de inflație”, a afirmat Dragnea după ședința coaliției de guvernare.

El a adăugat că miniștrii au explicat mecanismele prin care pensiile speciale ar putea crește până la 150% față de salariu.

„Ne-au explicat, printre alte mecanisme, un mecanism care este destul de ciudat și se pare că nu mai este întâlnit în alte țări. Și anume: dacă cineva iese la pensie în cadrul acestor categorii de pensionari cu o pensie care poate ajunge la 100 și ceva la sută față de salariu, poate să ajungă și până la 131%, problema este că în momentul în care un individ a ieșit la pensie cu această pensie specială, cu o valoare x astăzi, peste un an de zile, peste doi ani, pensia i se mărește dacă s-a mărit salariul celui care i-a ocupat locul pe care l-a ocupat înainte, se poate ajunge la o creștere de, spuneau ei, de până la 150%”, a adăugat Dragnea, conform Agerpres.

Un grup de lucru urmează să pună în practică aceste principii.

„Ne-au prezentat și care este impactul bugetar. Riscul foarte mare este ca, din ce au spus ei, dacă nu se intervine, impactul bugetar — care este astăzi de 6 miliarde lei pentru aceste pensii speciale — poate să ajungă la 10 miliarde, la 12 miliarde, în doi ani de zile poate la 15 miliarde. Este foarte greu de calculat, pentru că sunt foarte multe elemente de luat în calcul și, vorbind foarte cinstit, în ritmul acesta, în 4—5 ani de zile, impactul se poate duce la sume foarte mari, blocând șansa statului român să continue creșterea punctului de pensie pentru celelalte milioane de pensionari din lume”, a susținut Liviu Dragnea.

Liderul PSD a spus că nu au fost discutat cifre.

„Doamna (Olguța — n.r.) Vasilescu mi-a spus că nu este un draft pe care s-a lucrat, exact ca la legea salarizării, ci principiile odată asumate, ele trebuie puse în cifre și în cuvinte”, a menționat Dragnea.

Întrebat dacă această ordonanță va fi dată la ședința de Guvern de săptămâna aceasta, Dragnea a spus: „Nu noi decidem când se dau ordonanțele de urgență”. El a arătat că atunci când Guvernul va da o ordonanță de urgență pentru care nu este abilitat, Parlamentul se va întruni în 5 zile.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Va fi o nenorocire!”. Mihai Stoica și Andrei Nicolescu anunță un scenariu fără precedent în Superliga României
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Adio „dată de expirare” pe alimente în România. Schimbarea propusă promite mai puțină risipă, dar cere mai multă atenție la raft
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Cristina, o cunoscută influenceriță, a sfârșit în mod tragic după ce mașina în care se afla a fost complet distrusă. A suferit mai multe stopuri cardiace în drum spre spital
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Data expirării va fi scoasă de pe produsele alimentare din România. Ce trebuie să știe cumpărătorii
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde