Incendii de pădure în Spania: Peste 270 de persoane din sudul ţării au fost evacuate

Circa 270 de persoane au fost evacuate din localitatea Segura de la Sierra, aflată în provincia Jaen, din sudul Spaniei, din cauza unui incendiu de pădure care a izbucnit în după-amiaza zilei de joi și care continuă să ardă vineri, informează Xinjua citând serviciile locale de intervenție.
Filip Stan
04 aug. 2017, 14:10
Incendii de pădure în Spania: Peste 270 de persoane din sudul ţării au fost evacuate

Procedura de evacuare a fost declanșată după ce, joi seară, populația a fost avertizată cu privire la existența incendiului.

Printre cei evacuați s-au numărat un grup de cercetași, dar și multe persoane care se aflau în casele de vacanță din zonă.

Conform autorităților regionale, în cursul nopții pompierii au făcut eforturi să controleze flăcările, aceștia fiind ajutați, vineri dimineața, de cinci aeronave pentru stingerea incendiilor și opt elicoptere. În total, 322 de persoane se luptă cu flăcările din acea zonă, potrivit Agerpres.

Între timp, un al doilea focar a afectat peste 1.200 de hectare în apropierea localității Verin din provincia Ourense, aflată în nord-vestul țării. Și acest incendiu a izbucnit joi după-amiaza, iar până vineri dimineața 400 de persoane au încercat să controleze flăcările ajutate de 34 de autospeciale pentru stingerea incendiilor, 12 elicoptere și șapte aeronave.

Autoritățile regionale au confirmat că zona afectată nu se află în pericol. Se suspectează că la mijloc ar fi o mână criminală.

Potrivit prognozei meteorologice, zone întinse din Spania se vor confrunta în următoarele zile cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius, și chiar peste 40 de grade Celsius, precizează sursa citată. Multe provincii se află în alertă din cauza pericolului pronunțat de producere a unor incendii.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Iubita lui Kylian Mbappe, decizie radicală după ce fanii au strâns peste 2.000.000 de semnături pentru plecarea starului de la Real Madrid
Capital.ro
Schimbare pentru românii care își fac carte de identitate. Ce acte ar putea dispărea din procedură. Autoritățile, obligate să verifice singure
Playtech.ro
Luna albastră din mai 2026 luminează cerul: când se vede fenomenul rar și de ce nu va fi, de fapt, albastră
Adevarul
O familie cu doi copii a vândut tot și a plecat în jurul lumii: „Nu au nevoie de școală”
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Este ultimul care a vorbit cu Mircea Lucescu și a dezvăluit ce l-a rugat fostul selecționer de pe patul de spital: ”Au fost momente dificile”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR