USR a depus o sesizare la ANI privind starea de incompatibilitate în care se află Adrian Ţuţuianu

Partidul Uniunea Salvaţi România a depus, joi, o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate în care se află Adrian Ţuţuianu, ministru în Guvernul Tudose şi totodată secretar al Biroului permanent al Senatului.
Filip Stan
10 aug. 2017, 12:19
USR a depus o sesizare la ANI privind starea de incompatibilitate în care se află Adrian Ţuţuianu

Pentru a convoca sesiunea extraordinară, în data de 8 august, Adrian Ţuţuianu a luat parte şi a votat ca membru în Biroul permanent al Senatului, deşi Legea nr. 161/2003 prevede clar faptul că funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de simplu deputat sau de senator. Această situaţie nu l-a împiedicat pe Călin Popescu Tăriceanu să declare regulamentară convocarea sesiunii extraordinare, se arată într-un comunicat USR.

”Pentru a-şi asigura cvorumul în Biroul permanent al Senatului, reprezentanţii PSD-ALDE au comis o ilegalitate. Aveau nevoie de prezenţa a 7 membri din 13, iar printre cei 7 a fost şi domnul Ţuţuianu, care după ce a devenit ministru nu mai poate vota în Biroul Permanent. În dispreţul legii, domnul Tăriceanu a convocat sesiunea extraordinară, după o şedinţă care s-a terminat în mai puţin de 10 minute, ca să aibă timp să trimită decizia la Monitorul Oficial”, a explicat senatoarea USR Florina Presadă, cea care a formulat sesizarea la ANI, conform sursei citate.

Fiind incompatibil, Adrian Ţuţuianu nu ar fi avut dreptul să participle la şedinţa Biroului permanent al Senatului, iar şedinţa nu ar fost regulamentară în lipsă de cvorum, aşa cum s-a întâmplat şi la Camera Deputaţilor. Prin urmare, USR semnalează că nici sesiunea extraordinară a Senatului convocată de Călin Popescu Tăriceanu nu este legală.

Partidul Uniunea Salvaţi România va depune, săptămâna aceasta, o plângere penală împotriva lui Liviu Dragnea pentru convocarea ilegală a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor. Plângerea va fi depusă la Direcţia Naţională Anticorupţie şi vizează săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Liviu Dragnea a emis cu de la sine putere decizia de convocare a plenului fără să fi fost mandatat în acest sens de Biroul permanent, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT