Cristian Boureanu, eliberat din arest şi pus sub control judiciar: „A fost o experienţă grea” UPDATE

Tribunalul București a decis vineri ca fostul deputat Cristian Boureanu să fie eliberat din arest preventiv, urmând ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de ultraj, după ce a lovit un polițist rutier.
Iulian Tudor
11 aug. 2017, 07:08
Cristian Boureanu, eliberat din arest şi pus sub control judiciar:

UPDATE: Fostul deputat Cristian Boureanu a părăsit Penitenciarul Rahova, vineri după-amiaza, acolo unde se afla încarcerat în dosarul în care este acuzat de ultraj, la ieşire el precizând că „a fost o experinţă grea”, precizând că „este dificil să fii departe de familie”.

Boureanu a fost pus în libertate după ce a stat două luni în spatele gratiilor.

„E o experienţă grea. E greu să fii departe de familie. Mulţumesc lui Dumnezeu că am avut putere să trec peste asta”, a spus Boureanu, la ieşirea din arest.

În faţa Penitenciarului Rahova l-a aşteptat iubita lui, judecată şi ea în dosarul de ultraj, pentru mărturie mincinoasă, dar şi avocatul fostului deputat.

Fostul deputat Cristian Boureanu a fost eliberat din arest, vineri, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins contestaţia procurorilor Judecătoriei Sectorului 1, astfel omul de afaceri va fi judecat sub control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru ultraj, după ce a lovit un poliţist, informează Agerpres.

Tribunalul București a respins o contestație a procurorilor, fiind menținută decizia luată pe 2 august de Judecătoria Sectorului 1, prin care lui Boureanu i-a fost înlocuit arestul preventiv cu măsura controlului judiciar.

Fostul deputat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârșirea a trei infracțiuni de ultraj, el fiind acuzat că a agresat un polițist rutier.

În același dosar, a fost trimisă în judecată și Laura Teodora Dincă, prietena lui Boureanu, acuzată de mărturie mincinoasă.

Pe 9 iunie, în jurul orei 1,30, mașina în care se afla Cristian Boureanu, alături de prietena lui, a fost oprită în trafic de un echipaj de poliție rutieră pe bulevardul Aviatorilor din Capitală.

În momentul în care polițiștii i-au solicitat documentele de identitate, Boureanu s-a manifestat violent, a amenințat un polițist și i-a prins acestuia degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt uniforma și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice. Polițistul a reacționat și l-a lovit pe Boureanu, acesta căzând la pământ.

Boureanu a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, lui Boureanu i s-a făcut rău, el fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca. Ulterior, pe 10 iunie, el a fost arestat preventiv.

Potrivit Parchetului Capitalei, fiind audiată în calitate de martor, la datele de 9 iunie și 6 iulie, prietena lui Boureanu a făcut afirmații mincinoase și a creat o situație favorabilă fostului deputat. Astfel, declarația din data de 6 iulie este în contradicție cu cea anterioară și cu probatoriul administrat în dosar.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințul Harry și Meghan Markle se mută înapoi în Marea Britanie. Regele Charles a aflat că se vor întoarce acum câteva zile
Fanatik.ro
Dezvăluirile lui Meme Stoica la 10 ani după coregrafia DDB care a făcut înconjurul lumii la FCSB – Manchester City. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața în urma unui grav eveniment rutier în Caraș-Severin
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat