SIMONA HALEP – ELINA SVITOLINA 1-6, 1-6 şi românca este eliminată de la ROGERS CUP

Elina Svitolina s-a calificat în finala de la Rogers Cup după ce a învins-o fără drept de apel pe Simona Halep, scor 6-1, 6-1. În ultimul act ucraineanca o va întâlni pe Caroline Wozniacki.
Alina Costache
12 aug. 2017, 17:48
SIMONA HALEP - ELINA SVITOLINA 1-6, 1-6 şi românca este eliminată de la ROGERS CUP

UPDATE: Halep a pierdut fără drept de apel cu 1-6, 1-6 în faţa Svitolinei, după un meci modest, în care campioana en-titre a făcut 34 de greşeli neforţate! Jucătoarea noastră n-a avut nicio șansă în fața numărului 5 WTA. Ucraineanca a condus din primul moment al jocului și singurul game câștigat de Halep în primul set a fost la scorul de 1-5.

Nici setul secund nu a fost mai bun pentru Simona, care s-a impus tot într-un singur game, însă diferența au făcut-o numeroasele erori neforțate ale româncei.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari, după ce a învins-o pe Caroline Garcia (Franța), cu 6-4, 6-2.

Halep, deținătoarea titlului la Rogers Cup, s-a impus destul de ușor, într-o oră și 11 minute.

Primul set a fost echilibrat, iar la 2-2 românca a irosit nu mai puțin de patru mingi de break. A reușit apoi să facă 3-3, în ciuda faptului că a avut două duble greșeli în acest ghem. La 4-3 pentru Garcia, românca a salvat două mingi de break, a făcut 4-4, iar apoi a reușit să câștige contra serviciului, încheind setul cu 6-4, după un ghem la zero.

Garcia a început cu dreptul setul secund, dar apoi Halep a preluat inițiativa, a făcut un break pentru 2-1, după două duble greșeli ale franțuzoaicei, iar apoi scorul a luat proporții, 5-1. Garcia a redus din diferență (5-2), dar Simona a încheiat conturile cu 6-2, în ciuda a doua duble greșeli consecutive în ultimul ghem.

La final, la flash-interviuri, Halep a vorbit despre cât de dificilă a fost ziua de ieri, când a aşteptat timp de 7 ore să afle dacă meciul său se va disputa sau nu. În cele din urmă, vremea a stricat programul zilei, astfel că organizatorii au fost nevoiţi să amâne partida pentru azi.

A fost dificil pentru mine ieri să aştept 7 ore. Am fost puţin obosită, dar m-am pregătit bine mental. Caroline nu e o adversară uşoară, dar sunt foarte fericită că am învins. Le mulţumesc fanilor care m-au susţinut„, a spus marea noastră campioană, la finalul confruntării cu Garcia. 

În penultimul act de la Toronto, Halep o va întâlni pe Elina Svitolina, adversară pe care a învins-o dramatic în sferturi la Roland Garros. În momentul declaraţiilor, Simona nu ştia încă rezultatul disputei dintre sportiva ucraineană şi Muguruza (4-6, 6-4, 6-3).

Nu va fi uşor să joc un al doilea meci în aceeaşi zi, dar voi face tot posibilul să înving. Voi lupta, pentru că ştiu că mă aşteaptă o dispută extrem de dificilă, indiferent de adversară„, a mai spus Simona.

Garcia (23 ani, 21 WTA) a reușit 4 ași în acest meci, a avut 3 duble greșeli, 14 winners, dar și 24 de erori neforțate. Halep (25 ani) a avut un singur as, a comis patru duble greșeli, a adunat doar 8 winners, având și 10 erori neforțate.

Simona Halep câștigase singurul duel direct cu franțuzoaica, anul trecut, în optimi la Sydney, cu 6-4, 2-6, 6-1.

Halep și-a asigurat un cec de 122.190 dolari și 350 de puncte WTA, iar în penultimul act va juca, tot sâmbătă, cu ucraineanca Elina Svitolina. Svitolina (22 ani, 5 WTA) a întrecut-o pe spaniola Garbine Muguruza (23 ani, 4 WTA), cu 4-6, 6-4, 6-3, din care primul set s-a jucat vineri, meciul fiind întrerupt de ploaie.

Simona Halep conduce cu 3-1 în meciurile cu Svitolina, pe care a învins-o în 2013, la Sofia, cu 6-1, 6-1, în 2014, în Fed Cup, la Budapesta, cu 6-3, 7-5, și anul acesta, în sferturi la Roland Garros, cu 3-6, 7-6 (6), 6-0. Singurul succes al ucrainencei a fost în finala turneului de la Roma, în primăvară, cu 6-4, 5-7, 1-6, după ce Simona s-a accidentat în setul al doilea.

În 2016 la Rogers Cup (turneu găzduit atunci de Montreal), Halep a învins-o în finală pe americanca Madison Keys, cu 7-6 (2), 6-3, iar în 2015 (ediție desfășurată la Toronto) a abandonat în finala cu Belinda Bencic, la scorul de 7-6 (5), 6-7 (4), 3-0 pentru elvețiancă.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
”Este un coșmar fără sfârșit”. Presa din Italia, dărâmată după ce ”squadra azzurra” a ratat a treia calificare consecutivă la Cupa Mondială
Capital.ro
Schimbări la obținerea permisului auto și a unei noi categorii. Reforma intră în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Unde se aplică
Playtech.ro
Măsurile de raționalizare în caz de penurie de carburanţi. Ordinea în care se vor aplica dacă se declară situaţie de criză
Adevarul
Nota de plată a partidelor: cine a încasat cei mai mulți bani de la stat și pe ce au fost cheltuiți
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia care i-a fost alături Codruței Filip a dezvăluit TOTUL despre infidelitate... Vezi mai mult
iamsport.ro
Surpriză! Gică Popescu a dezvăluit ce națională va susține la Mondial, în absența României
MediaFlux
1 Aprilie, Ziua Internaţională a Păcălelilor. Obiceiuri, tradiţii și farse celebre în lume
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj