Preşedintele Parlamentului Ungariei, la Cluj: În Europa s-a declanşat un atac la căsătoriile bazate pe comunitatea bărbatului şi femeii

Preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a avertizat că în Europa s-a declanşat un atac la adresa căsătoriilor bazate pe comunitatea de viaţă a bărbatului şi femeii, la adresa bisericilor creştine şi a statelor naţionale.
Filip Stan
14 aug. 2017, 19:09
Preşedintele Parlamentului Ungariei, la Cluj: În Europa s-a declanşat un atac la căsătoriile bazate pe comunitatea bărbatului şi femeii

Kover Laszlo a declarat, luni, la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca, la deschiderea Zilelor Culturale Maghiare, că ideologii acestei grupări sunt europeni care consideră că identitatea europeană trebuie să fie fluidă şi să se renunţe la ea.

„Astăzi, în Europa s-a declanşat un atac la adresa căsătoriilor bazate pe comunitatea de viaţă a bărbatului şi femeii, la adresa bisericilor creştine şi a statelor naţionale. Sunt asediaţi germani, francezi, spanioli, suedezi, dar şi maghiarii şi românii. Nu este o pură întâmplare, anumite grupuri de forţă consideră că trebuie să domine Europa, că au suficientă putere şi forţă pentru a subjuga Europa. Ideologii acestei grupări sunt europeni şi consideră că identitatea europeană trebuie să fie fluidă, adică trebuie să ne lepădăm de identitatea noastră europeană. Ei nu consideră că drepturile şi îndatoririle trebuie să se afle în echilibru, ci consideră că eliminarea gândirii şi a cuvântului liber, sub pretextul corectitudinii politice, este un lucru bun. Ei doresc să construiască Statele Unite ale Europei, un lucru străin de civilizaţia europeană. Ne ameninţă că dacă idealurile lor nu vor deveni realitate, atunci naţiunile şi statele Europei se vor război între ele şi vor da foc Europei, cum s-a întâmplat în decursul celor două războaie mondiale”, a spus Kover, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, ideologii respectivi au şi adepţi maghiari care consideră că acţiunile guvernanţilor din Ungaria slăbesc comunităţile maghiare de peste hotare.

„Noi, maghiarii, dorim ca toţi vecinii noştri să fie capabili de colaborare internaţională cu noi, în sânul statelor naţionale pe care le constituie, dorim ca toate statele să garanteze identitatea naţională nu numai pentru majoritatea din ţara respectivă, ci şi pentru minorităţile naţionale. În Europa Centrală şi de Est statele naţionale nu trebuie să fie clădite pe ideea superiorităţii naţionale, nu trebuie să rămâne tributare secolului a XX-lea, ci să recunoaştem oportunităţile secolului al XXI-lea, să ne stimăm vecinii. Dacă nu vom reuşi, toate ţările din această parte a Europei îşi vor pierde identitatea”, a subliniat preşedintele Parlamentului de la Budapesta.

Kover Laszlo a afirmat că identitatea naţională şi statul naţional nu sunt lucruri perimate, care pun în pericol bunăstarea globală şi nu poartă cu ele pericolul războiului.

„Nu trebuie să eliminăm statele naţionale, nu trebuie să construim societăţi deschise lipsite de identitate, trebuie să ne recunoaştem propriile interese şi să construim state naţionale europene. Forţele politice care spun că lipsa identităţii este un lucru bun vor da o lovitură de graţie minorităţilor naţionale, trebuie să întărim identitatea şi să colaborăm cu vecinii noştri. Vin vremuri noi şi mari, această realitate poate suna ca o ameninţare, dar am constatat că cei care devin câştigătorii vremurilor nu sunt cei care au arme sau spun minciuni, ci vor învinge cei care au o identitate şi un crez mai puternic”, a conchis Kover.

La manifestare mai participă preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, parlamentari UDMR, lideri ai PPMT şi PCM, oficialităţi locale şi judeţene din Cluj.

Peste 500 de evenimente vor fi organizate în Cluj-Napoca cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare, printre acestea numărându-se expoziţii de pictură, concerte de muzică, de orgă în biserici din oraş, concursuri de şah, plimbări ghidate, mese rotunde, participanţii având posibilitatea să se plimbe gratuit pe lacul din Parcul Central cu o barcă medievală adusă din Ungaria. Aceasta a fost reconstituită după modelul unei nave medievale fluviale, având o lungime de 7 metri și o lățime de 2,5 metri.

Bugetul manifestării depăşeşte 400.000 de euro. Majoritatea evenimentelor sunt gratuite, mai puţin intrările la spectacolele de teatru. Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca se desfăşoară în perioada 13 – 20 august.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Incredibil! Meciul la care Christian Eriksen s-a prăbușit din nou pe gazon fusese ales special ca un omagiu pentru starul danez. S-a jucat lângă locuința lui, pentru ca familia să-l poată vedea
Capital.ro
Obligație la bloc 2026. Ai voie să renovezi apartamentul când vrei? Regulile pe care trebuie să le respecte toți proprietarii
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți