Tiger Woods avea cinci medicamente în sânge când a fost găsit adormit la volanul maşinii

Tiger Woods, fostul lider mondial al golfului, avea cinci medicamente în sânge când a fost găsit adormit la volanul mașinii sale, parcată la marginea unei autostrăzi, la sfârșitul lui mai, potrivit rezultatelor testului, publicate luni, anunță AFP.
Alina Costache
15 aug. 2017, 13:25
Tiger Woods avea cinci medicamente în sânge când a fost găsit adormit la volanul maşinii

Pe 29 mai, americanul cu 14 titluri de Mare Șlem a fost găsit dormind la volanul mașinii sale, cu motorul și farurile aprinse, la marginea unei autostrăzi. Raportul toxicologic publicat luni de șeriful din comitatul Palm Beach, în California, a demonstrat că fosta vedetă a golfului era atunci sub influența a cinci medicamente.

Testul de urină la care Woods a trebuit să se supună a arătat mai ales prezența hidrocodonului, un analgezic pe bază de opiu vândut sub numele de Vicodin, dar și a hidromorfonului, alt analgezic puternic, sau a alprazolamului, un antidepresiv cunoscut sub numele de Xanax.

Celelalte două molecule decelate sunt zolpidem, un somnifer vândut sub numele de Ambien, și THC, un component chimic al marijuanei.

„Așa cum am mai spus-o, am primit susținerea profesioniștilor pentru a-mi lua medicamentele. De curând însă am încercat să-mi tratez singur durerile la spate și problemele cu somnul, iar acum îmi dau seama că a fost o greșeală să o fac fără asistență medicală”, a declarat luni Woods.

Pe 9 august, sportivul de 41 de ani a pledat nevinovat la acuzația că a condus sub influența unei substanțe interzise. Potrivit ziarului New York Post, Woods va pleda vinovat, pe 25 octombrie, pentru conducere periculoasă și va accepta o perioadă de probațiune de 12 luni, urmând în același timp un program de reabilitare rezervat delincvenților rutieri după o primă infracțiune. De asemenea, el va fi nevoit să efectueze 50 de ore de muncă în folosul comunității.

Woods nu a mai participat la turnee de golf timp de 15 luni între 2015 și 2016, din caza problemelor la spate. El a încercat revenirea în circuitul profesionist la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an, dar a fost nevoit să pună capăt sezonului din cauza unor noi dureri la spate.

La sfârșitul lui aprilie, Woods a fost operat la spate pentru a patra oară din 2014.

În cursul ultimelor două sezoane, Woods, fost nr.1 mondial pentru un timp record de 683 de săptămâni, nu a încheiat decât o singură dată în top 20 la puținele turnee la care a participat.

Citeşte şi Tiger Woods, arestat pe motiv că ar fi condus băut

 

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Câți bani câștigă, cu adevărat, David Beckham de pe urma controversatelor pauze de hidratare de la Campionatul Mondial. Suma este uriașă
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 30 iunie. Cât costă benzina și motorina în România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ce s-ar întâmpla dacă ROMATSA și-ar suspenda activitatea. CSAT vorbește despre riscuri pentru întreaga țară, cum ar putea fi influențate zborurile și transporturile
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Gigi Becali a ordonat transferul la FCSB, dar atacantul a picat vizita medicală!
MediaFlux
Zodia care va fi lovită de noroc în ultima zi din lună! Pe 30 iunie astrele vor fi de partea acestui nativ
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?