Un şef de post din Teleorman, suspectat de 19 fapte de luare de mită, trimis în judecată sub control judiciar

Şeful de post din Dobroteşti, judeţul Teleorman, Emil Şurcă, a fost trimis în judecată fiind suspectat de comiterea a 19 fapte de luare de mită de la şoferi pe care-i oprea pe raza localităţii. Dosarul a fost trimis Trinunalului Teleorman, poliţistul fiind plasat sub control judiciar.
Filip Stan
28 aug. 2017, 12:02
Un şef de post din Teleorman, suspectat de 19 fapte de luare de mită, trimis în judecată sub control judiciar

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie, au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a agentului şef principal de poliţie Emil Şurcă, şeful Postului de Poliţie Dobroteşti, pentru săvârşirea a 19 infracţiuni de luare de mită.

„S-a stabilit că, în cursul anului 2016, agentul de poliţie Şurcă Emil, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit de la conducătorii auto opriţi în trafic, sume de bani sau diferite foloase pentru a nu lua măsurile legale ce se impuneau”, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

De asemenea, o persoană a fost trimisă în judecată pentru dare de mită.

Potrivit news.ro, dosarul a fost înaintat la Tribunalul Teleorman, faţă de agentul de poliţie fiind luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Ce meserii au avut părinții lui Victor Pițurcă. Puțini români știu cu ce s-au ocupat aceștia
Capital.ro
Oltcit s-ar putea întoarce pe piața auto din România. Ford Craiova face primul pas oficial pentru relansarea mărcii
Playtech.ro
„Am dreptul la casă dacă ambii părinţi sunt încă în viaţă?”. Mulţi români nu ştiu legea moştenirii în detaliu
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă s-a aruncat de la etaj împreună cu trei dintre copiii săi! Cu ce probleme s-ar fi confruntat femeia
iamsport.ro
Fostul campion al României s-a mutat în Elveția și s-a apucat de Uber: ”Câștig mai mulți bani decât în fotbal”
MediaFlux
PAPARAZZI Primele imagini cu Andreea Ibacka după ce a confirmat divorțul de Cabral! Ce face vedeta după despărțire FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi