Solicitarea DNA privind urmărirea penală a lui Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, a ajuns la Senat

Solicitarea DNA privind încuviințarea urmăririi penale față de senatorul Viorel Ilie, ministru pentru Relația cu Parlamentul, a ajuns luni la Senat, anunţă Agerpres.
Filip Stan
28 aug. 2017, 13:52
Solicitarea DNA privind urmărirea penală a lui Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, a ajuns la Senat

Biroul permanent al Senatului urmează să discute această cerere a DNA, vineri, la începerea sesiunii.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut vineri sesizarea Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale.

„Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale și față de Ilie Viorel are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (MPR) a organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant”, preciza DNA.

DNA spune că, în acest context, în perioada 20 — 31 iulie, Viorel Ilie, ministru pentru Relația cu Parlamentul, cu intenție, a determinat-o pe Felicia Elena Pop, directoare de Cabinet a sa, să solicite membrilor comisiei de concurs Maria Alexandrescu și Mihai Cornel Zaharia subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie.

La data de 28 iulie, Maria Alexandrescu și Mihai Cornel Zaharia au pus la dispoziția directoarei de Cabinet subiectele și baremele de corectare aferente probei scrise, știind că respectivele informații nu erau destinate publicității și că urmează a fi dezvăluite anumitor candidați ce urmau să susțină proba scrisă.

În aceeași zi, arată DNA, directoarea de Cabinet, Felicia Elena Pop, a dat candidaților agreați subiectele și rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceștia au avut acces la subiectele de concurs și la rezolvarea lor, fiind vădit favorizați față de ceilalți candidați, a reieșit că ei, potrivit înțelegerii, au și întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă de către candidații favorizați.

„Mai mult, potrivit statului de funcții din schema de personal a ministerului, nu toți candidații favorizați ar fi îndeplinit condițiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcții, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora”, explica DNA.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi