Ţara în care a fost interzisă folosirea pungilor de plastic. Încălcarea legii e pedepsită cu patru ani de închisoare

Kenya a interzis utilizarea, fabricarea și importul de pungi de plastic, într-o încercare a guvernului de a proteja mediul poluat al ţării.
Iulian Tudor
28 aug. 2017, 14:53
Ţara în care a fost interzisă folosirea pungilor de plastic. Încălcarea legii e pedepsită cu patru ani de închisoare

Orice persoană care va fi găsită vinovată de încălcarea legislaţiei privitoare la pungile de plastic ar putea primi o amendă de 38.000 de dolari sau va fi condamnată la patru ani de închisoare. Singurii scutiţi de prevederile legii sunt producătorii care utilizează polietilenă pentru ambalarea produselor. Autoritatea Naţională pentru Mediu din Kenya a precizat că turiştii care vin în ţară cu pungui de plastic ar trebui să le lase pe acestea în aeroport.

Interdicţiile din Kenya urmează celor din mai multe țări africane, precum Rwanda, Mauritania și Eritreea, care au interzis şi ele folosirea pungilor de plastic.

Se estimează că kenyenii folosesc lunar aproximativ 24 de milioane de pungi de plastic, iar mormane de deşeuri de plastic pot şi văzute în toată ţara. Pungile au fost deja identificate ca fiind una dintre principalele cauze ale daunelor aduse mediului și problemelor de sănătate, ucigând păsările, peștii și alte animale. Pe de altă parte, producătorii de pungi susțin că 80.000 de locuri de muncă vor fi pierdute ca urmării a aplicării acestei legi.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum arăta Aryna Sabalenka înainte să recurgă la proceduri estetice. Schimbarea este vizibilă în cazul sportivei
Capital.ro
MApN schimbă legea rezerviștilor voluntari. Noi reguli pentru cetățenii fără pregătire militară
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi