A fost deschis dosar penal în cazul incendiului de la groapa de gunoi din Vâlcea

Procurorii vâlceni au deschis dosar penal în cazul incendiului de la depozitul de deşeuri din Măldăreşti pentru distrugere şi alte infracţiuni privind protecţia mediului şi Legea apelor. Luni, autorităţile locale au declarat stare de alertă în comună, după ce groapa de gunoi cuprinsă de un incendiu în urmă cu opt zile arde mocnit, iar în zonă se degajă mult fum. De la izbucnirea focului, pompierii au intervenit în fiecare zi, însă în zonă sunt focare la adâncime, care nu pot fi stinse. Marţi, la Măldăreşti s-a aflat şi Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, care a fost huiduită de către localnici.
Alina Costache
29 aug. 2017, 15:21
A fost deschis dosar penal în cazul incendiului de la groapa de gunoi din Vâlcea

Potrivit voceavalcii.ro, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a constituit, marţi, o cauză penală în care se fac cercetări pentru distrugere şi alte infracţiuni privind protecţia mediului şi Legea apelor, referitor la condiţiile în care s-a produs incendiul de la depozitul de deşeuri din localitatea vâlceană Măldăreşti.

„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, potrivit site-ului citat.

Luni, autorităţile din judeţul Vâlcea au declarat stare de alertă în comuna Măldăreşti, unde groapa de gunoi cuprinsă de un incendiu în urmă cu opt zile arde mocnit, iar în zonă se degajă mult fum. De la izbucnirea focului, pompierii au intervenit în fiecare zi, însă în zonă sunt focare la adâncime, care nu pot fi stinse.

Marţi, vicepremierul Graţiela Gavrilescu ministrul Mediului, însoţită de specialişti din cadrul ministerului, a mers în comuna Măldăreşti pentru a verifica modul în care autorităţile judeţene gestionează situaţia de urgenţă apărută ca urmare a incendiului izbucnit la depozitul „neconform” de deşeuri din zonă.

Graţiela Gavrilescu a fost huiduită de către localnicii din zonă, care s-au plâns că nu mai pot suporta groapa de gunoi în apropierea gospodăriilor lor.

După ce pompierii au intervenit timp de opt zile, fără ca focul să poată fi stins, gunoiul arzând mocnit în adâncime, autorităţile au decis luni „iniţierea procedurilor pentru schimbarea metodei de intervenţie, respectiv prin acoperire cu pământ a zonei incendiate”.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Cătălin Popescu, a declarat luni pentru News.ro că incendiul de la groapa de gunoi a pornit în urmă cu mai bine de o săptămână şi că de atunci pompierii au acţionat în fiecare zi pentru limitarea acestuia, însă nu au reuşit să lichideze focul din cauza focarelor care ard la adâncime şi produc mult fum.

Acesta a precizat că nu există pericol de extindere la casele localnicilor, însă în zonă este o mare canitate de fum care se degajă din cauza focarelor care ard mocnit.

Citeşte şi Groapa de gunoi a unei localităţi din Vâlcea arde de opt zile. Aerul din zonă a devenit irespirabil

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT