România, victorie chinuită cu Armenia. Joc modest, gol în prelungiri

Naţionala de fotbal a României a obţinut a doua sa victorie în preliminariile CM 2018, 1-0 cu Armenia. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Alexandru Maxim, în minutul 90+1.
Iulian Tudor
01 sept. 2017, 17:11
România, victorie chinuită cu Armenia. Joc modest, gol în prelungiri

România a fost egala Armeniei timp de 90 de minute. Un joc prost şi fără orizont, pe cale să se încheie ruşinos, a fost salvat în primul minut al prelungirilor, de golul lui Maxim, şi acela venit oarecum întâmplător: şut în forţă al lui Benzar, în diagonală, deviat în plasă de jucătorul lui Mainz.

Victoria asta însă nici nu ne dă speranţe, nici nu ne duce mai aproape de Mondiale. Este o victorie a hazardului, născută din gheata Maxim, iar publicul nu s-a lăsat păcălit şi a continuat să scandeze „Demisia!”, deşi tabela arăta 1-0.

În actualele preliminarii, România a câştigat doar în faţa Armeniei, 5-0 şi 1-0, iar dacă e să comparăm cele două rezultate am deduce că naţionala noastră e în regresie. Şi chiar aşa şi este, deoarece tricolorii au jucat mai prost vineri, cu Armenia, decât în egalul cu Danemarca, din luna iunie. În plus, acum au jucat şi peste 35 de minute în superioritate numerică, Voskanyan fiind eliminat înaintea penalty-ului ratat de Stanciu.

Urmează, luni, meciul cu Muntenegru, de la Podgorica, iar şansele de calificare rămân doar teoretice.

Clasament Grupa E:

1. Polonia 7 5 1 1 15:11 16
2. Muntenegru 7 4 1 2 17:7 13
3. Danemarca 7 4 1 2 14:6 13
4. România 7 2 3 2 8:7 9
5. Armenia 7 2 0 5 7:15 6
6. Kazakhstan 7 0 2 5 4:19 2

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 90+1 GOOOL România! Maxim deviază şutul lui Romario Benzar şi România deschide scorul! România-Armenia 1-0.

Min. 81 Un nou gol anulat României, just, pe motiv de ofsaid. Maxim s-a interpus pe traiectoria unei mingi şutate de Benzar, dar poziţia lui afară din joc era evidentă.

Min. 61 Dublă ocazie a românilor. Şutul lui Bogdan Stancu este respins în corner de portarul armean, apoi Chiricheş reia peste poartă din 6 metri, în urma loviturii de colţ.

Min. 59 Cristi Ganea trage de la distanţă, pe lângă poarta armenilor.

Min. 55 Bogdan Stancu ratează lovitura de la 11 metri! Portarul a intuit colţul în care va trage şi a reuşit să respingă! Rămâne 0-0!

Min. 53 Penalty pentru România, la un henţ în careu făcut de Voskanyan. Armeanul vede al doilea galben şi este eliminat!

Min. 46 A început repriza secundă.

Min. 45 Finalul primei reprize.

Min. 38 Gol anulat al României. Florin Andone a înscris, dar se afla în ofsaid.

Min. 34 Una din rarele acţiuni bune ale României este finalizată de Romario Benzar, cu un şut din unghi, dar pe lângă vinclu.

Min. 28 Şut Mkharyan, din afara careului, peste poarta noastră.

Min. 21 Pizelli ratează şi el o ocazie uriaşă. Primeşte mingea în mijlocul careului nostru, dar şutează aiurea, mult pe lângă stâlpul din dreapta porţii noastre.

Min. 14 Armenii ratează cea mai mare ocazie a meciului. Mkharyan scapă prea uşor printre Chiricheş şi Cristi Ganea, dar şutul său este respins de Tătăruşanu!

Min. 9 Tricolorii recuperează o minge la mijlocul terenului, pe greşala lui Mkhitaryan, mingea ajunge la Bogdan Stancu, dar şutul acestuia, din 14 metri, trece mult peste poartă, deşi poziţia „Motanului” era una favorabilă.

Min. 2 Cristi Ganea îi pasează lui Chipciu, care trage peste poartă din 18 metri.

Min. 1 A început partida România – Armenia.

ROMÂNIA: Tătăruşanu – Benzar, Chiricheş, Toşca, Cr. Ganea – Pintilii, N. Stanciu – Chipciu, Băluţă, B. Stancu – Fl. Andone.

ARMENIA: Melyksetian – Hambartsumyan, Haroyan, Voskanian, Daghbashyan – Malakyan, Hovhannysian – Mkhitaryan, Pizelli, Manoyan – Barseghyan.

TVR LIVE ROMANIA-ARMENIA. Singura victorie a tricolorilor în actualele preliminarii a fost tocmai împotriva Armeniei, 5-0 la Erevan. De acolo a urmat prăbuşirea în istoria ruşinoasă, naţionala având o serie de şase meciuri fără gol marcat, contraperformanţă unică în ultimii 70 de ani. Reverimentul tricolorilor ar putea avea loc tot într-un meci cu Armenia, prilejul fiind oferit azi, pe Arena Naţională. Şansele noastre de calificare sunt doar teoretice, dar victoria ne-ar aduce moralul de care avem atât de multă nevoie.

TVR LIVE ROMANIA-ARMENIA. Tot în grupa E, vineri, de la ora 19.00, s-a jucat meciul Kazahstan-Muntenegru, câştigat de oaspeţi cu scorul de 3-0. Următorul meci al naţionalei noastre va avea loc luni, în deplasare, tosmai împotriva Muntenegrului.

Clasament grupa E:

1. Polonia   6 5 1 0 15:7 16
2. Muntenegru 3:0 7 4 1 2 17:7 13
3. Danemarca   6 3 1 2 10:6 10
4. România   6 1 3 2 7:7 6
5. Armenia   6 2 0 4 7:14 6
6. Kazahstan 0:3 7 0 2 5 4:19 2

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Ce este, de fapt, pensia socială. Cine poate beneficia de ea în 2025 și cum intră banii mai repede
Capital.ro
România a pierdut o mare actriță. A strălucit asemeni soarelui în teatru și în film. Faima ei a trecut granițele
Playtech.ro
Ninsori în România în luna mai. Colțul țării unde stratul de zăpadă a ajuns la 10 centimetri deja
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
Bomba despre originea COVID-19. Studiul exploziv care zdruncină teoria Chinei și rescrie începutul pandemiei
wowbiz.ro
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Mesaj uluitor de la ANM. Revin ninsorile în România
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Opt persoane, printre care șase copii, au fost implicate într-un accident rutier grav în Suceava. Autoritățile au intervenit de urgență
Cancan.ro
ZODIA care își va găsi sufletul-pereche în luna mai 2025. Mihai Voropchievici: 'Fii deschis iubirii!'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu pomi în curte. Trebuie să anunți primăria cu 48 de ore înainte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
VIDEO Cine e, de fapt, Papa Leon al XIV-lea. Papa Francisc a făcut dezvăluiri despre el: "Este foarte calm, dar..."
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Gigi Becali a început curățenia de vară la FCSB. Patru fotbaliști sunt out
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
”Străinii mi-au dezvăluit traumele de familie” – ce se întâmplă într-o ședință de constelații familiale