Rafinăriilor din Prahova li se cere să achiziţioneze staţii de monitorizare pentru a cunoaşte prognozele din timp

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, le-a propus reprezentanţilor rafinăriilor din judeţul Prahova cu care s-a întâlnit joi, să achiziţioneze, pe propria cheltuială, staţii de monitorizare, pentru ca informaţiile privind gradul de poluare să ajungă atât la Agenţia de Protecţie a Mediului, cât şi la cetăţeni. Ministrul a mai propus încheierea unui parteneriat între rafinării şi Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru a afla din timp prognozele şi să îşi poată diminua activitatea în funcţie de circulaţia curenţilor de aer.
Filip Stan
07 sept. 2017, 16:24
Rafinăriilor din Prahova li se cere să achiziţioneze staţii de monitorizare pentru a cunoaşte prognozele din timp

Ministerul Mediului, Graţiela Gavrilescu, le-a propus operatorilor din judeţul Prahova care se ocupă cu rafinarea petrolului şi gazului să îşi achiziţioneze staţii de monitorizare proprii, pentru ca rezultatele să ajungă, ulterior, la Agenţia de Protecţie a Mediului şi, printr-un sistem agreat, la cetăţeni.

Potrivit news.ro, de asemenea, ministrul le-a spus reprezentanţilor din rafinării să încheie un parteneriat cu Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru a cunoaşte prognozele cu până la trei zile în avans, astfel încât rafinăriile să îşi diminueze activitatea în funcţie de circulaţia curenţilor de aer, pentru a se putea realiza o dispersie care să nu creeze disconfort.

„Dar acestea sunt doar nişte prime măsuri, înaintea celor obligatorii, pe care rafinăriile le vor avea de întreprins, pentru a li se putea revizui autorizaţia de funcţionare, conform directivelor europene specifice, din 2018. Pentru că, da, de la această dată, operatorii vor fi obligaţi să îşi colecteze fugitivele şi să le dirijeze la coş şi, de asemenea, să îşi monitorizeze mirosurile rezultate în urma procesului tehnologic. (…) Dincolo de aceste aspecte de ordin tehnic, le-am cerut, însă, invitaţilor de astăzi să îşi schimbe şi modul de comunicare, atât cu Ministerul şi autorităţile locale de mediu şi primării, cât şi cu cetăţenii şi chiar comunicarea între dumnealor. (…) Nu vom face nicio excepţie şi nicio derogare de la normele europene!”, a declarat viceprim-ministrul Graţiela Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului.

La întâlnirea cu ministrul au participat operatorii instalaţiilor din Judeţul Prahova care desfăşoară activitatea de rafinare a petrolului şi a gazului, Petrotel Lukoil, Rompetrol Rafinare, Rafinăria Astra Română, OMV Petrom, ai KMGI, preşedintele ANPM – Viorel Toma, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu – Bogdan Trif, directorul executiv al APM Prahova – Florin Diaconu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie – Elena Mateescu, Dorina Mocanu – director general al Direcţiei Generale Evaluare Impact şi Controlul Poluării, Cosmin Teodoru – director general al Direcţiei Generale Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Periculoase, precum şi alţi specialişti din cadrul Ministerului Mediului.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Raport rușinos al Curții de Conturi! 35 de federaţii sportive naţionale au făcut cheltuieli neeligibile din bani publici. La cât se ridică prejudiciul
Capital.ro
Banca îți poate bloca plățile chiar dacă ai bani în cont. Regula pe care puțini români o cunosc
Playtech.ro
Motorina s-ar putea scumpi de la 1 iulie. Cât ar putea ajunge să coste un litru la pompă
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Cel mai mare secret ascuns de Elena Ceaușescu. Securitatea a mușamalizat totul DOCUMENTE
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?