Accident feroviar în Elveţia: 30 de răniţi după coliziunea a două trenuri

Două trenuri s-au ciocnit luni, în jurul prânzului, în Elveţia. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite, a anunţat poliţia citată de Reuters.
Alina Costache
11 sept. 2017, 12:48
Accident feroviar în Elveţia: 30 de răniţi după coliziunea a două trenuri

Grav accident feroviar, luni, în Elveția. Două trenuri s-au ciocnit în Andermatt, o localitate montană din cantonul Uri.

Primele informații indică un bilanț de 30 de victime, scrie RT. Potrivit altor surse, ar fi vorba despre 27 de persoane rănite, dar niciuna grav.

Poliţia nu a oferit detalii în privinţa gravităţii rănilor, iar mai multe ambulanţe au fost trimise la locul accidentului.

Drumul dintre Göschenen şi Andermatt, în apropierea intrării în tunelul Gotthard este în prezent închis. 

Accidentul a survenit în timpul unei manevre a unui tren al companiei regionale Matterhorn-Gotthard-Bahn, care era compus dintr-o locomotivă și cinci vagoane și care transporta circa 100 de călători.

Un purtător de cuvânt al companiei feroviare elveţiene a precizat pentru AFP că a survenit o defecţiune, iar locomotiva a intrat într-o altă garnitură. Totuşi, locomotiva avea o viteză de maximum 20 de kilometri pe oră în momentul producerii accidentului.

Poliţia regională şi Comitetul de investigaţii au deschis o anchetă în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs accidentul.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Diletta Leotta, imagine spectaculoasă după ce a devenit mamă a doua oară. Complimentele au curs în valuri
Capital.ro
Amenzi de până la 20.000 de lei pentru proprietarii de terenuri. Controalele încep de la 1 iulie. Planta care se elimină obligatoriu
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți