„iPhone X”, smartphone de lux lansat de Apple pe 12 septembrie alături de iPhone8

Grupul informatic american Apple ar urma să dezvăluie marți un nou iPhone din segmentul premium, la zece ani de la lansarea pe piață a primului smartphone, informează AFP.
Alina Costache
12 sept. 2017, 06:27

Apple nu a precizat în ce anume constă shoow-ul care va începe la ora 17.00 GMT. Însă în mod normal în această perioadă a anului compania lansează un nou smartphone.

Potrivit analiștilor, Apple ar urma să dezvăluie un dispozitiv premium botezat ”iPhone X”, după numărul roman 10, în onoarea celor zece ani care au trecut de la lansarea primului smartphone care a revoluționat sectorul telefoniei mobile și s-a vândut în peste 1,2 miliarde de exemplare.

„Prezentarea iPhone-ului din acest an este de departe cel mai așteptat eveniment, ținând cont de faptul că ne așteptăm la cea mai importantă modificare de design de după ‘iPhone 6’ (în 2014 n.r.)”, a declarat Amit Daryanani, analist la RBC Capital Markets.

”iPhone X” ar putea fi echipat un un ecran de ultimă generație OLED, care oferă o imagine de calitate superioară, și care ar urma să acopere întreaga suprafață a telefonului, ceea ce va implica eliminarea butonului ”Home”, care până acum era amplasat în partea de jos a ecranului. În aceste condiții, deblocarea dispozitivului se va face prin recunoaștere facială în 3D grație unei a doua camere foto. De asemenea, partea verso a dispozitivului ar urma să fie din sticlă, iar încărcarea se va face în sistem wireless, o funcție așteptată de mult de fanii iPhone.

Însă toate aceste noutăți vor veni cu un preț de cost majorat, noul iPhone X urmând să aibă un preț de pornire de 1.000 de dolari, dar care potrivit zvonurilor ar putea ajunge la 1.200 și chiar la 1.400 de dolari. La prețul acestea „va trebui să fie magic”, susține analistul Rob Enderle.

Principalul rival al Apple, grupul sud-coreean Samsung, urmează să lanseze și el un smartphone premium în format mare, Note 8, care va fi disponibil începând de vineri la un preț apropiat de 1.000 de dolari în SUA.

Pe lângă noul iPhone X, Apple ar urma să dezvăluie marți și versiuni îmbunătățite ale actualelor modelelor de iPhone, respectiv iPhone 8 și iPhone 8 Plus, care vor avea o durată mai mare de funcționare a bateriei și capacități mai mari de stocare.

Grupul american ar putea prezenta de asemenea un nou model de televizor AppleTV, capabil să difuzeze programe în sistem 4K, sau o nouă versiune a ceasului inteligent Apple Watch, care va fi capabil să se conecteze direct la rețelele de telefonie mobilă fără a avea nevoie de un iPhone.

O altă noutate este că prezentarea de marți va fi prima organizată la noul sediu al grupului de la Cupertino, o vastă clădire rotundă de forma unei farfurii zburătoare.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Shakira, aprecieri la adresa fostului iubit. Ce a spus despre relația cu Gerard Pique, la 4 ani de la despărțire
Capital.ro
Obligație pentru toți proprietarii de apartamente. Sumele aprobate de adunarea generală devin executorii. Lipsa plății aduce penalizări
Playtech.ro
300 de euro chiria pe lună pentru o mini căsuță departe de oraș. Cum arată una dintre cele mai comentate chirii din Cluj
Adevarul
SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Numărul cazurilor de hantavirus crește alarmant! Ce spun specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
iamsport.ro
Emil Grădinescu acuză interferența Rusiei la Eurovision: ”E mâna Moscovei!” + Laude la adresa Alexandrei Căpitănescu: ”Lumea a mai uitat de manelele care ne otrăvesc sufletul și mintea”
MediaFlux
Pregătiri de război cu rușii la ”Poarta Focșani”. Trupele sunt gata să lupte ”chiar din această noapte”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți