Ludovic Orban: Viaţa lui Mircea Ionescu Quintus, un model pentru orice român, pusă în slujba naţiunii române

Viața lui Mircea Ionescu Quintus este un model pentru orice român, pentru orice liberal, o viață pusă în slujba națiunii române, în slujba Partidului Național liberal, a afirmat, vineri, președintele PNL Ludovic Orban, la Consiliul Național al PNL de la Brașov.
Filip Stan
15 sept. 2017, 14:10
Ludovic Orban: Viaţa lui Mircea Ionescu Quintus, un model pentru orice român, pusă în slujba naţiunii române

Ludovic Orban a spus că l-a invitat pe Mircea Ionescu Quintus la reuniune, dar acesta se simțea rău.

„În urmă cu 3 zile l-am sunat pe domnul președinte pentru a-l invita la reuniunea acestui Consiliu Național. Mi-a spus că nu crede că poate să vină pentru că se simțea rău, dar să aștept să se pună pe picioare că va fi în continuare alături de PNL. De asemenea, am dorit să-i fac o vizită astfel încât să discutăm despre gândurile lui despre Partidul Național Liberal”, a afirmat Orban,citat de Agerpres.

El a spus că liberalii primesc împreună vestea tristă a dispariției lui Mircea Ionescu Quintus.

„Parcă Dumnezeu a dat să fim astăzi împreună, membrii PNL, în astfel de moment, pentru a putea primi împreună această veste, pentru a fi solidari în fața acestei tristeți care este generată de dispariția lui Mircea Ionescu Quintus. Viața domnului președintele Mircea Ionescu Quintus este un model pentru orice român, este un model pentru orice liberal, o viață pusă în slujba națiunii române, o viață pusă în slujba Partidului Național liberal”, a spus Ludovic Orban.

Liderul liberal a evocat personalitatea seniorului liberal Mircea Ionescu Quintus, menționând că acesta a primit din partea președintelui Klaus Iohannis cea mai înaltă distincție a statului pentru întreaga activitate.

„Am avut bucuria să particip la împlinirea vârstei de 100 de ani de către seniorul PNL, la ceremonia de la Cotroceni la care președintele Klaus Iohannis i-a înmânat cea mai înaltă distincție a statului român ca o recunoaștere a activității fără egal pe care a avut-o pentru România”, a subliniat Orban.

El a rememorat faptul că, tot la Brașov, Mircea Ionescu Quintus a fost ales președinte al PNL, într-o perioadă dificilă pentru partid.

„O coincidență este și faptul că aici în Brașov (…) domnul Ionescu Quintus a fost ales președintele PNL și, deși a preluat partidul într-o perioadă dificilă în care partidul era în afara Parlamentului, nu reușise să intre în Parlament, a reușit, în mandatele de președinte pe care le-a deținut, să readucă PNL în Parlament, să o constituie ca o a doua forță a guvernării în guvernarea Convenției Democratice din România, să reunească toate fracțiunile liberale care existau la momentul în care președintele PNL a devenit Mircea Ionescu Quintus și să readucă PNL la poziția de partid puternic, de partid care are un cuvânt greu pe scena politică românească”, a subliniat Orban.

El a mai spus că Mircea Ionescu Quintus a pus suflet și energie în promovarea și susținerea ideilor liberale.

„În ciuda vârstei înaintate, Mircea Ionescu Quintus a pus atâta suflet, atâta energie chiar și după ce nu a mai fost președinte al PNL în promovarea ideilor liberale, în susținerea și dezvoltarea PNL. Îmi aduc aminte la nu știu câte evenimente am participat în toată țara alături de Mircea Ionescu Quintus care a ținut să fie alături de partidul pe care l-a iubit atât cât i-a permis sănătatea. Transmit condoleanțe familiei, suntem alături de familia domnului președinte Quintus și noi suntem familia domnului președinte Mircea Ionescu Quintus”, a spus Orban.

El i-a îndemnat pe liberali să păstreze viu spiritul liberal și dragostea de țară a lui Mircea Ionescu Quintus.

„Vă rog un lucru, chiar dacă Mircea Ionescu Quituns nu mai este printre noi, să păstrăm viu spiritul liberal, dragostea față de țară care l-au călăuzit în toată activitatea sa, să purtăm în suflet și să nu uităm obligația noastră față de Mircea Ionescu Quintus, față de toți înaintașii noștri este să facem din PNL, nu numai partidul ultimilor 100 ani, partidul Marii Uniri, ci mai ales partidul care să scrie istoria României în următorii 100 de ani”, a încheiat Orban.

Liberalii reuniți la Brașov, în ședința Consiliului Național al partidului, au ținut, vineri, un moment de reculegere în memoria seniorului Mircea Ionescu Quintus. Lucrările au fost amânate, la propunerea lui Ludovic Orban.

Citeşte şi: Mircea Ionescu Quintus a murit la vârsta de 100 de ani

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet