Aplicarea legii risipei alimentare ar putea fi amânată până în vara lui 2018

Legea privind diminuarea risipei alimentare le impune operatorilor agroalimentari luarea unor măsuri bine stabilite pentru a se reduce acest fenomen îngrijorător. Actul normativ a intrat în vigoare încă din luna mai, însă acesta nu se poate aplica efectiv pentru că nu are un set de norme de punere în aplicare. De altfel, aplicarea legii a fost suspendată până la finalul anului 2017, însă parlamentarii propun, prin intermediul unui proiect de lege aflat pe masa Senatului, amânarea cu încă șase luni a aplicării prevederilor.
Filip Stan
18 sept. 2017, 18:58
Aplicarea legii risipei alimentare ar putea fi amânată până în vara lui 2018

Aplicarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare a fost suspendată până la 31 decembrie 2017 la finalul lunii iunie, atunci când în Monitorul Oficial a apărut Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2017 privind suspendarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

De altfel, pentru a-și încheia parcursul legislativ, orice ordonanță trebuie aprobată printr-o lege, iar un proiect de act normativ în acest sens este dezbătut momentan în Parlament, scrie avocatnet.ro.

Mai precis, pe ordinea de zi a Senatului figurează marţi Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 45/2017, potrivit căruia aplicarea prevederilor legii risipei alimentare se va amâna cu alte șase luni, de la 31 decembrie 2017 la 30 iunie 2018, ca urmare a complexității domeniului reglementat și a necesității unei perioade mai mari pentru implementarea măsurilor.

Deși în vigoare din luna mai, legea risipei alimentare nu s-ar putea oricum aplica efectiv în lipsa unui set de norme de punere în aplicare. Primul care a dat un semnal cu privire la aplicarea întârziată a legii a fost ministrul agriculturii, Petre Daea, care a anunțat în mai că normele nu sunt gata și sunt necesare multe lămuriri.

Printre alte obligații pe care le-ar impune comercianților și altor operatori din lanțul agroalimentar, legea obligă la donarea sau vânzarea alimentelor aflate aproape de data expirării. Așa cum a fost concepută legea, obligațiile le revin deopotrivă micilor magazine și marilor lanțuri alimentare.

Proiectul de lege care prevede suspendarea actului normativ până la 30 iunie 2018 nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Senat și Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Citeşte şi Guvernul suspendă temporar Legea privind diminuarea risipei alimentare

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Florin Gardoș, prima reacție după decizia justiției de a ridica sechestrul asupra firmei Nordis: „Nu mai vreau în România!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT