A fost reluată alimentarea pentru peste 95% din clienţii afectaţi de furtună

Compania E-Distribuţie Banat a anunţat că a reluat alimentarea cu electricitate a peste 95% din clienţii pentru care furnizarea a fost afectată de furtună.
Alina Costache
20 sept. 2017, 09:23
A fost reluată alimentarea pentru peste 95% din clienţii afectaţi de furtună

În regiune au avut loc condiţii meteo excepţionale, extreme, a căror violenţă a afectat funcţionarea reţelelor de electricitate, ca urmare a vântului puternic care a atins peste 100 km/h.

„Ca urmare a eforturilor echipelor E-Distribuţie Banat şi ale contractorilor, inclusiv în cursul nopţii, a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru un număr estimat de peste 215.000 de clienţi, astăzi (miercuri, n.r.) la ora 10:00”, arată un comunicat al companiei.

În prezent se află pe teren 91 de echipe, din care 68 ale E-Distribuţie şi 23 ale firmelor contractoare, iar intervenţiile vor continua până la restabilirea integrală a alimentării cu electricitate, spun oficialii distribuitorului.

Acestea au ca prioritate intervenţia la avariile înregistrate pe liniile de înaltă şi medie tensiune, care alimentează un număr mare de clienţi, cu accent pe remedierea stâlpilor de beton rupţi şi a celor de metal îndoiţi, în special în judeţul Timiş, dar şi în Hunedoara şi Arad. În judeţul Caraş Severin funcţionarea reţelelor de medie tensiune a revenit la normal.

„Reamintim că un număr de 26 de echipe de intervenţie ale E-Distribuţie Muntenia şi E-Distribuţie Dobrogea au fost trimise pentru a sprijini eforturile de reluare a alimentării cu electricitate în zonele afectate de furtună, aflate în aria de activitate a E-Distribuţie Banat. Operatorul de distribuţie lucrează în continuare conform procedurilor situaţiei de urgenţă, nivel 2”, adaugă reprezentanţii companiei.

Citeşte şi Creşte factura la curent. Prima majorare va fi chiar de la 1 octombrie

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii are un admirator secret. Ce cadou a primit fosta lui Marian Grozavu
Fanatik.ro
Filmul bătăii de la meciul de handbal de la Timişoara: unul dintre părinţi a ajuns la poliţie, celălalt la spital! De unde a pornit totul şi ce jigniri s-au adus. Exclusiv
Capital.ro
Lista de cumpărături pentru studenți: șapte alimente accesibile care merită să ajungă în coș
Playtech.ro
Prețul record la care ar putea ajunge motorina în următoarele luni. Detaliul care poate provoca scumpiri în lanț în România
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață medicul chirurg Rediș Dan-Leontin. Colegii din Spitalul Clinic Județean Mureș sunt îndoliați
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Lovitură pentru Luca Niculescu! Premierul desemnat ar putea renunța la mandat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte