Protocol între sindicaliştii din peniteciare şi cei din Poliţie pentru organziarea de proteste comune şi spijin reciproc

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) din România şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), anunţă că au încheiat un Protocol de colaborare, cu o durata nedeterminată, al cărui scop este organzarea de acţiuni de protest comune, dar şi acordarea de prijin reciproc pentru negocierea şi încheierea contactelor colective de muncă.
Alina Costache
20 sept. 2017, 09:32
Protocol între sindicaliştii din peniteciare şi cei din Poliţie pentru organziarea de proteste comune şi spijin reciproc

Obiectul protocolului semnat între cele două federaţii sindicale îl reprezintă „asigurarea sprijinului reciproc în vederea soluţionării problemelor comune la nivelul ministerelor de resort, Parlamenului şi Guvernului, precum şi asigurarea unităţii de acţiune sindicală, în vederea promovării interereselor economice şi socio-profesionale ale membrilor de sindicat”, se arată într-un comunciat dat publicităţii, miercuri, de către sindicaliştii din penitenciare.

Conform protocolului, FSNPPC şi FSANP vor organiza unitar mitinguri şi pichetri de protest, vor promova şi susţine reciproc interesele salariale, vor acordă consultanţă şi se vor prijini reciproc pentru neocierea şi încheierea acordurilor şi contractelor colective de muncă.

Protocolul, semnat de preşedinţii celor două federaţii – Dumitru Coarnă pentru sindicatele poliţiştilor şi Sorin Dumitraşcu pentru sindicatele angajaţilor din penitenciare– are durată nedeterminată.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
A răbufnit în direct după 19 ani când a fost întrebat dacă Dinamo a vândut calificarea cu Lazio: „Nu o să zic asta nici la masă cu prietenii!”
Capital.ro
Ilegal la bloc în asociația de proprietari. Românii au dreptul să ceară dovadă. Procedura corectă pentru locatari
Playtech.ro
Amendă pentru tulburarea liniștii publice. Situaţii clare în care poţi fi sancţionat şi câţi bani trebuie să scoţi din buzunar în 2026
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Pensii 2026. Se dau 1000 de lei în plus pentru o categorie de pensionari, după adoptarea bugetului
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj