Vedetă AFECTATĂ de avertizările meteo! Clipe de GROAZĂ pentru o cântăreaţă

A mărturisit că e de-a dreptul înspăimântată de atenţionările făcute în urmă cu câteva ore de oficialii de la Administraţia Naţională de Meteorologie.
Alina Costache
20 sept. 2017, 14:53
Vedetă AFECTATĂ de avertizările meteo! Clipe de GROAZĂ pentru o cântăreaţă

În cadrul unui interviu, Andreea Antonescu a dezvăluit că se teme pentru fiica ei din cauza averizărilor făcute de meteorologi, deşi ştie că e pe mâini bune.

„Sunt şi eu o mămică grijulie şi cu toate lucrurile astea care se spun în momentul de faţă, cu avertizările astea legate de vreme, să ştii că sunt şi o mămică suficient de panicată. În momentul de faţă, nu ai cum să mă înţelegi. Până mâine seară sunt în Bucureşti, pentru că am filmări (…), m-apucă panica pentru că nu pot să fiu alături de Sienna şi de mama mea, care sunt în Galaţi. Dar mâine noapte ca taifunul plec în Galaţi. Mi-e foarte frică, mi-e foarte frică, îmi place să deţin controlul, dar nu din punctul rău de vedere al cuvântului (…). Am 45 de kilograme, Chiar m-am îngrăşat cutrei kilograme”, a spus artista în cadrul emisiunii „Star Matinal” de la Antena Stars.
Cântăreaţa a spus că nu e în acelaşi oraş cu fiica sa, iar asta o face să-i fie frică. Sienna se află în grija mamei artistei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
France Football a publicat rezultatul complet al votului FANATIK pentru Balonul de Aur! Pe cine a ales Emanuel Roșu în top 10 și ce țări nu i-au dat niciun punct lui Harry Kane
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România, zguduită de cinci cutremure în doar câteva ore! Unde s-au produs și ce magnitudini au avut
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT