A fost creat un medicament care ar putea preveni şi trata virusul HIV

Cercetătorii de la grupul farmaceutic francez Sanofi și de la National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite au dezvoltat un triplu antiretroviral, despre care specialiștii au spus că reprezintă un medicament extrem de promițător în prevenirea și tratarea HIV, virusul care declanșează SIDA, informează AFP.
Alina Costache
21 sept. 2017, 07:28
A fost creat un medicament care ar putea preveni şi trata virusul HIV

Noul tratament, prezentat pe larg miercuri în revista americană Science, a permis protejarea unui grup de maimuțe împotriva virusului imunodeficienței simiene (VIS) și contra unor tulpini ale virusului imunodeficienței umane (HIV).

Acest antiretroviral „cu trei capete” a oferit o protecție mai bună decât toți ceilalți anticorpi testați până în prezent, neutralizând 99% din peste 200 de tulpini diferite de HIV-1, au precizat creatorii medicamentului. Noul agent a fost testat, de asemenea, pe celule umane în laborator.

Acești anticorpi au fost produși grație ingineriei genetice, pentru a detecta și a neutraliza simultan mai multe ținte infecțioase.

„Spre deosebire de anticorpii naturali, acest triplu antiviral lovește ținte infecțioase multiple, fiind conceput într-o singură moleculă”, a explicat Gary Nabel, director de cercetări științifice și director general adjunct al grupului Sanofi și coordonatorul principal al studiului.

„Această abordare are potențialul de a ameliora protecția contra HIV și constituie, de asemenea, o bază pentru noi tratamente împotriva cancerului și maladiilor autoimune și infecțioase”, a adăugat el.

„Combinația de terapii și-a arătat deja eficiența împotriva HIV și a cancerului”, a mai spus același expert în virusologie.

În cadrul studiului, cercetătorii au tratat trei grupuri de câte opt maimuțe. Primele două au primit anticorpii VRC01 respectiv PGDM1400, iar al treilea grup a fost tratat cu noul antiretroviral triplu.

După cinci zile, cele 24 de maimuțe au fost expuse la două tulpini ale virusului autoimunodeficienței simiene și la o combinație de tulpini de HIV.

Majoritatea animalelor din primele două grupuri — cinci respectiv șase — au fost infectate. În schimb, niciun animal din cel de-al treilea grup, tratat cu tripla moleculă de anticorpi, nu a fost infectat.

Marea diversitate genetică a HIV constituie principala dificultate pentru a produce anticorpi capabili să combată eficient pandemia actuală, au explicat autorii studiului.

Sanofi produce în prezent acest triplu antiretroviral pentru a efectua un studiu clinic de fază 1, care ar trebui să debuteze în 2018 la National Institute of Allergy and Infectious Diseases (NIAID), o filială a NIH.

Testele vor fi efectuate pe voluntari cu o stare bună de sănătate și pe persoane infectate cu HIV. Ele vor permite stabilirea inocuității și eficienței deținute de noua moleculă.

Citeşte şi Nouă medicamente noi urmează să intre pe lista de compensate şi gratuite

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Noi acționari la FCSB? Cum a comentat Gigi Becali o astfel de mutare: „I-ai băgat banii omului în buzunar”
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Când are loc solstițiul de vară 2026. Tradiții, superstiții și semnificații mai puțin cunoscute
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Motivul real al plecării lui Zeljko Kopic de la Dinamo! Înțelegerea care a dat planurile peste cap
MediaFlux
Un singur vaccin universal creat cu AI, testat deja pe oameni, oferă protecție împotriva unor familii întregi de virusuri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți