Trei persoane arestate în dosarul privind prejudicierea unui spital din Piteşti cu 4 milioane de lei

Trei persoane au fost arestate de procurorii Serviciului Teritorial Pitești al DIICOT într-un dosar privind prejudicierea unui spital cu 4 milioane de lei.
Alina Costache
22 sept. 2017, 05:50
Trei persoane arestate în dosarul privind prejudicierea unui spital din Piteşti cu 4 milioane de lei

UPDATE: Magistraţii Tribunalului Argeş au emis, vineri, mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele contabilei Spitalului Judeţean Argeş, Amalia Dumitraşcu, şi a doi administratori ai unor firme. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi delapidat unitatea medicală cu suma de 4 milioane de lei.

Decizia magistraţilor nu este definitivă.

Potrivit unor surse judiciare, unitatea medicală prejudiciată este Spitalul Județean de Urgență din Pitești.

Șase percheziții domiciliare ale procurorilor DIICOT și ofițerilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au avut loc în acest dosar, joi, în municipiul Pitești și în orașul Ștefănești.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în dosar există indicii că, începând cu luna noiembrie 2012, trei persoane fizice și o societate comercială au constituit un grup infracțional organizat, ce a funcționat până la sfârșitul lunii martie 2017, în scopul delapidării cu consecințe deosebit de grave a unei unități medicale.

„Doi dintre membri și societatea comercială au avut rolul de a pune la dispoziție contul deschis de această societate la trezorerie pentru transferarea sumelor de bani delapidate, ce urmau să fie retrase ulterior din conturile bancare ale societății de către cele două persoane — administratorii în drept și în fapt ai societății comerciale. Cel de-al treilea membru al grupului infracțional organizat, economist în cadrul Serviciului de contabilitate al spitalului, a avut rolul de a completa și de a determina persoanele responsabile din cadrul spitalului să semneze fără vinovăție ordine de plată cu denumirea unor societăți comerciale care au calitatea de furnizori ai spitalului și codul de identificare fiscală și contul IBAN al societății comerciale controlate de grupul infracțional”, se precizează în comunicat.

Percheziţii în Argeş. Vizată este o grupare care ar fi prejudiciciat un spital cu aproape 4 milioane de lei

Conform aceleiași surse, din cercetări a rezultat că economistul a completat 70 de ordine de plată cu denumirea unor societăți comerciale furnizoare ale spitalului și cu codul de identificare fiscală și numărul de cont ce aparțin societății celorlalți membri ai grupului infracțional. El a determinat persoanele din cadrul spitalului ce aveau atribuții în semnarea ordinelor de plată să semneze fără vinovăție cele 70 de documente în baza cărora a fost transferată suma totală de 3.988.688 de lei din contul deschis la trezorerie de către spital în contul societății membrilor grupului infracțional.

Imediat după ce sumele respective au fost transferate în contul firmei controlate de grupare, banii au fost retrași în numerar de către membrii grupării.

Procurorii DIICOT efectuează, față de cele trei persoane și față de societatea comercială, cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În același dosar se efectuează urmărirea penală „in rem” pentru săvârșirea infracțiunii de perturbare a funcționării sistemelor informatice, care a constat în faptul că documentele întocmite în fals și datele din acestea au fost introduse în sistemul electronic de evidențe contabile a spitalului, ceea ce a dus la alterarea în mod grav a evidențelor și rezultatelor financiare ale unității spitalicești.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Povestea militarului care a stat în comă 10 zile după ce a fost lovit în plin de un șofer cu permisul suspendat și cu alte 5 dosare penale pe rol. ”Mi s-a prăbușit toată lumea”
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Anunțul AUR după ce acesta a scăpat de controlul judiciar: Nu ne oprim aici!
Playtech.ro
Programul mall-urilor de Paște 2026. Unde poți face cumpărături chiar pe 12 aprilie
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct! Familia ar fi cerut transferul la Viena: „Pacientul este…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată și-a pierdut viața în Câmpina, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Avea doar 28 de ani
iamsport.ro
Banciu cere desființarea unei echipe din SuperLiga: ”O chestiune de prioritate națională, ai dovada clară!”
MediaFlux
Fără amenzi pentru șoferi. Permisul auto și talonul ar putea să nu mai fie prezentate fizic
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj