Are 20 de ani şi 103 kg, dar a fost aleasă Miss Paraguay 2017 FOTO

Gabriela Venialgo, 20 de ani, 1,73 metri și 103 kilograme, a fost aleasă Miss Gordita Paraguay 2017, într-un concurs de frumusețe ce are drept scop eradicarea discriminării împotriva persoanelor obeze și supraponderale.
Filip Stan
29 sept. 2017, 10:04
Are 20 de ani şi 103 kg, dar a fost aleasă Miss Paraguay 2017 FOTO

Gabriela Venialgo, studentă la Facultatea de Fonoaudiologie și născută la Asunción, s-a impus în fața celor 13 participante la concursul desfășurat miercuri seară într-o discotecă din capitala Paraguayului care a acordat și titlul de Primera Princesa tinerei Andrea Pereira, în vârstă de 22 de ani și studentă la Odontologie.

Titlul de Segunda Princesa i-a revenit tinerei Alejandra Rojas, 29 de ani, de profesie jurnalistă, a declarat EFE, Mike Beras, organizator al acestui concurs care se desfășoară de șase ani la Asunción.

Participantele au mulțumit juriului alcătuit din opt persoane care au acordat note la toate categoriile concursului, constând în defilare pe podium în ținută de zi și în costum de baie și un număr de coregrafie în care aspirantele la titlu au dansat pe ritmurile piesei reggaeton „Miss Gordita”.

Noua Miss Gordita beneficiază de un contract de doi ani ca top-model la o agenție din Brazilia și de un an la o agenție de modă din Asunción.

Gabriela va fi de asemenea ambasadoare a luptei împotriva discriminării a organizației Miss Gordita, ce are drept scop integrarea socială a persoanelor obeze și supraponderale și denunțarea hărțuirilor la care sunt supuse femeile la locul de muncă sau în familie, a precizat Mike Beras.

Condițiile de participare la concurs prevăd ca tinerele să aibă naționalitatea paraguayană, să aibă peste 18 ani și o greutate de peste 70 kg în acord cu înălțimea. Participantele se pot supune timp de un an unui regim de slăbire, sub îndrumarea unui psihoterapeut și nutriționist, un alt avantaj al acestui concurs.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
De ce a schimbat, de fapt, Dinamo sigla! Nicolescu: “UEFA ne-o cere!” Care e statutul juridic al vechii sigle
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Obligație pentru cei care au balcon. Se obține autorizație în 30 de zile
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi