INCREDIBIL. Ce fac musulmanii ÎN DORMITOR în NOAPTEA NUNŢII. Obiceiul A UIMIT întreaga lume

Noaptea nunţii are la musulmani mai multe obiceiuri păstrate cu sfinţenie. Petrecerea se dă la casa familiei mirelui, urmat de un ceremonial religios condus de un iman. Cununia religioasă se poate face numai după cununia oficială.
Filip Stan
03 oct. 2017, 14:21
INCREDIBIL. Ce fac musulmanii ÎN DORMITOR în NOAPTEA NUNŢII. Obiceiul A UIMIT întreaga lume

Bărbaţii invitaţi la nuntă oferă daruri în bani mirelui. În mod tradiţional, petrecerea femeilor are loc într-o altă parte a casei, diferită de cea a bărbaţilor, scrie Libertatea.

Află motivul pentru care o mireasă a fost bătută în noaptea nunţii chiar de soţul ei

După petrecere, când mirii ajung în camera nupţială, se înfige un cuţit în uşă sau se pune un lacăt deschis în faţa acesteia. În acest timp, musafirii nu au voie să stea cu mâinile încrucişate sau să-şi aşeze o mână peste altă. Inspectarea patului nupţial este o parte esenţială. O femeie apropiată mirelui va inspecta cearceaful pentru a constata dacă mireasă a fost virgină. Vestea este transmisă familiilor şi, dacă mireasa nu a fost virgină în noaptea nunţii, acesta este trimisă înapoi părinţilor şi nunta se întrerupe.

Obiceiul se regăseşte cu precădere în sudul Irakului, unde mirele pune un pumnal sub aşternuturi în camera nupţială, semn că mireasa va muri dacă se demonstrează ca nu a fost virgină.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Anunț oficial despre viitorul lui Cristi Chivu: „În câteva zile va semna contractul până în 2028! Ne-am înțeles!”
Capital.ro
Obligație la bloc. Proprietarii iau decizia finală. Se face Adunare Generală pentru aceste lucrări
Playtech.ro
Poate un avion să aterizeze în siguranță dacă are o defecțiune la trenul de aterizare?
Adevarul
„S-a poziționat într-o antiteză clară față de Germania”. Anunțul lui Siegfried Mureșan despre decizia României în controversa momentului
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
MediaFlux
Diana Șoșoacă, dialog incredibil cu Putin. Mesajul președintelui Rusiei pentru români VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți